Muzică (despre)

 

 

Intro

Pagina asta vine din frustrarea de-o viaţă de-a nu fi putut da un răspuns complet, pe loc, la întrebarea „Ce muzică asculţi?”

 

Nu am putut spune un nume, trei sau cinci. Există un nume în afara oricăror clasamente, şi în muzica cultă / preclasică (Bach), şi în rockul alternativ – creativ şi complex (Radiohead), aşa cum există în literatură (Cioran). Dar locul I îl ocupă poate 50 de nume (începând cu Pink Floyd – se ştie, nimic nu se compară cu P.F.). Pe locul II urmează, posibil, 100 de nume. Iar pe locul III, sute. La menţiune ar apărea mai degrabă titluri de cântece decât nume, nume pe care nu le consider mari, dar care au dat piese reuşite. Nu aveam lista, dar aveam de gând s-o întocmesc, s-o port la mine şi s-o prezint când cineva îmi adresa întrebarea. Asta se întâmpla mai ales în adolescenţă şi în prima tinereţe. Însă acum nu mai e vorba doar de un răspuns, ci de nevoia de-a aduce într-un loc personal o parte din muzica bună.

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Genuri muzicale
Până la a nominaliza trupe sau muzicieni, se cuvine să vorbesc un pic despre genuri. Sau poate nu mi se cuvine... Sunt extrem de multe genuri muzicale, e greu să le cuprinzi pe toate, mai ales că unele se nasc chiar în momentul ăsta. De obicei, sub influenţa genurilor preexistente. Apoi au loc tot felul de fuziuni, şi apar noi forme şi stiluri de muzică.

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Ascult: 

Rock (niciodată rock and roll – începuturile rockului, anii ‘50), Jazz (niciodată începuturile, anii 1900-1950), Funk (idem), Trip hop, Downtempo, Chillout, Drum & Bass, Synthpop, Trance, World Music (Ethnic Fusion), Neoclassical Dark Wave.

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Ascult, deopotrivă:

Muzică cultă. Sună pretenţios, dar nu o pot numi muzică clasică, deoarece acest termen (clasicismul) denumeşte o perioadă muzicală, nu o pot numi nici simfonică (denumirea vine de la orchestra simfonică), pentru că există şi muzică de cameră (executată cu un număr restrâns de instrumente şi fără dirijor). Muzica de cameră a apărut odată cu Renaşterea (1400) – prima perioadă în evoluţia muzicii culte. Urmând Barocul (sau Preclasicismul), Clasicismul şi Romantismul. De la 1910 încoace nu ştiu ce perioadă muzicală s-a traversat şi dacă se va înscrie într-o listă a evoluţiei. Cât despre muzica contemporană, negeneralizând totuşi, într-adevăr sună pretenţios „cultă”, aceasta suferind, după cum se poate auzi, un acut proces de involuţie.

 

Muzica cultă şi muzica „incultă”

Există melomani, în rândul intelectualilor rafinaţi, care nu pot ieşi din sfera muzicii culte, unii dintre ei manifestând chiar dispreţ faţă de orice alt gen muzical. Prejudecăţile nu-şi au rostul în nici o situaţie, cu atât mai mult în artă. Iar dacă există printre melomanii respectivi şi aceia care au cercetat în prealabil alte muzici, dar nu au găsit nimic demn de reţinut, înseamnă că nu au căutat unde trebuia. Am întâlnit în călătoriile mele iniţiatice muzici la fel de complexe, pline de forţă creativă, frumuseţe şi grandoare, dătătoare de emoţii unice, precum cele culte. Deşi, trebuie să recunosc că am trăit şi eu sentimentul copleşitor că nu mă voi mai putea întoarce să reascult altceva, după câteva luni de iniţiere cultă. M-am liniştit, însă, când am văzut că acest fenomen apare periodic şi nu dăunează nici uneia dintre muzici, dimpotrivă.

 

Admir oamenii care caută să asculte muzică bună, indiferent de eticheta genului sau a omului. Dirijorul Tiberiu Soare, de pildă, ascultă multe genuri. Muzica pe care o avea în torpedoul maşinii în ziua unui interviu era: Metallica, Metallica and San Francisco Symphony Orchestra, Rammstein, Bach, Portishead, Red Hot Chili Peppers, Gotan Project, Mozart. Subscriu întru totul. Tiberiu Soare m-a captivat prin felul în care explica muzica – într-o serie de conferinţe pe care o susţinea – cu pasiune şi cu relaxare. L-am urmărit în câteva apariţii televizate, în prezentările din cadrul Festivalului George Enescu şi în majoritatea materialelor postate pe internet (conferinţe, interviuri, emisiuni). Discursul lui e natural, are toate datele unui om erudit, pur pasionat, nelipsind din naraţiune umorul. Afli lucruri extrem de interesante, dar şi spuse într-o manieră interesantă. Pe viu, l-am văzut în „Povestea Soldatului”, în Parcul Kiseleff şi în Piaţa Matache... Îl aşez pe lista celor 10 personalităţi contemporane preferate. Iar ca orator, printre primele 3.

 

„Deşi domeniul său predilect de activitate îl constituie interpretarea muzicii culte, Tiberiu Soare s-a remarcat mai ales prin fervoarea cu care susţine coexistenţa tuturor genurilor muzicale în universul cultural al oricărui meloman. El este de părere că graniţele de ordin temporal şi conceptual nu ar trebui să existe în muzică. «Cineva care ascultă Paraziţii poate să îndrăgească în aceeaşi măsură şi muzica lui Mozart sau Händel.» De asemenea, el sfătuieşte tinerii şi nu numai «să nu facă un obstacol din calitatea versurilor muzicii culte», pentru că oricum «peste o sută de ani nimeni nu va înţelege nimic nici din versurile muzicii de azi, sau le va găsi inactuale până la ridicol.»” (sursa Wikipedia)

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Ce ar trebui să asculte un meloman care nu ascultă decât muzică cultă:

Pe lângă cele afirmate mai sus, m-am gândit să găsesc nişte repere pe care nici un ascultător de muzică cultă nu ar trebui să le rateze. Nu voi da exemple aici din muzica bună, fiindcă este mult prea vastă şi îşi are locul la capitolul ei, ci aş merge pe compoziţii sau voci foarte apropiate de sublim. The Host of Seraphim a lui Dead Can Dance – ca şi Recviemul lui Mozart sau Laudate Dominum; ca şi Muzica lui Bach – creează imaginea plastică a Divinităţii, o iluzie aproape palpabilă. Sunt muzici „generatoare de Divinitate”, cum afirma Cioran despre muzica lui Bach. Dar nu toate exemplele următoare ilustrează acest lucru, cuvântul „sublim” are şi alte semnificaţii în afara „divinului” care, în cazul unor opere de artă, reprezintă o formă maximă de idealizare. Sau de invocare di-sperată.

 

 

Dead Can Dance

Dead Can Dance este un band englez-australian de neoclassical dark wave, ethereal wave, neo-medieval music, gothic music, world music, ethnic fusion – 8 albume de studio, 3 albume live, 4 compilaţii. Iată doar trei piese din cele 30 pe care le-am selectat, ascultând integral albumele.

 

The Host of Seraphim (de pe albumul The Serpent’s Egg, 1988)

http://www.youtube.com/watch?v=xpMNXEY_tio

 

– Summoning of the Muse (albumul Within the Realm of a Dying Sun, 1987)

http://www.youtube.com/watch?v=w7WTwr7XQ-g

 

Sanvean (albumul Toward the Within, 1994)

http://www.youtube.com/watch?v=yNIw6QJ1_dg

 

Şi încă trei compoziţii, schimbând un pic stilul.

Nierika (albumul Spiritchaser, 1996)

(Nierika = ritual şamanic, deschidere către lumea spiritului, „poarta dintre lumi”; nieriya = a vedea)

http://www.youtube.com/watch?v=XPOj58fNwrA

 

Rakim (albumul Toward the Within, 1994)

Live (short interviews with Lisa Gerrard and Brendan Perry)

http://www.youtube.com/watch?v=itwL5y0He-k

 

Opium (albumul Anastasis, 2012)

http://www.youtube.com/watch?v=zReWPjreJzI

 

 

 

Mari Boine

Muziciană din Finnmark, Norvegia. Profesoară de muzicologie la Nesna University College. Promotoare a cultului şi a limbii Sami. 12 albume, 9 premii. Colaborări: Peter Gabriel, Jan Garbarek, Clannad, Geoffrey Oryema etc. Sublim, vibrant, profund, intens.

 

Áhččai / To My Father (de pe albumul Leahkastin / Unfolding, 1994)

http://www.youtube.com/watch?v=jVtYa-MnOIY

 

Gumppet Holvot / The Wolves Howl (albumul Leahkastin)

http://www.youtube.com/watch?v=ZMCmOhgBdMI

 

Čuovgi Liekkas / Radiant Warmth (albumul Leahkastin)

http://www.youtube.com/watch?v=NcAVPGpeQck

 

Gilvve Gollát / Sow Your Gold (albumul Leahkastin)

http://www.youtube.com/watch?v=dP8NPhGMw-g

 

Diamántta Spáillit / Reindeer of Diamond (albumul Idjagieđas / In the Hand of the Night, 2006)

http://www.youtube.com/watch?v=uqmrzLlmhTY

 

Guovssahasaid Ájagáttis / By the Source of Aurora B (albumul Gávcci Jahkejuogu / Eight Seasons, 2002)

http://www.youtube.com/watch?v=KyJxM1PUq8g

 

 

 

Jon Hopkins

Îndrăznesc să recomand chiar şi un album de muzică electronică. Ştiu, muzica fără instrumente reale nu e muzică adevărată. Şi totuşi, dacă închizi ochii şi uiţi de modalitatea execuţiei, s-ar putea să auzi o poveste cu profunzimi şi două voci sublime: Imogen Heap, Lisa Lindley-Jones. Estetică, eleganţă, stranietate, emotivitate. Jon Hopkins, născut 1979, Londra, muzician, producător, 5 albume de studio, plus Eps & Singles, colaborări cu muzicieni, muzică de film.

 

Contact Note, 2004 (Full Album)

http://www.youtube.com/watch?v=SX5M65ghzvI

 

 Poate că unii dintre cei care fac muzică electronică visează de fapt la instrumente „adevărate”.

– Jon Hopkins performing piano

http://www.youtube.com/watch?v=t365KdoiHTM

 

 

 

Bobby McFerrin

Revenind la muzica cultă, dar înfăţişând-o altfel. Cu elemente în plus (dacă nu există viziuni în minus), adusă mai aproape de oameni (încorporând uneori spectatorul), într-o ţinută deloc sobră, coborâtă de pe piedestalul solemnităţii. Partitura instrumentelor este preluată de vocea umană, creând efecte polifonice printr-o tehnică vocală greu de realizat. Bobby McFerrin, compozitor, instrumentist, dirijor, producător, vocalist (clasic, a cappella, jazz, reggae, world), cunoscut cândva doar pentru hitul „Don’t Worry, Be Happy”.

 

– Bobby McFerrin: Bach, „Air” (Suite No. 3 in D major, BWV 1068)

http://www.youtube.com/watch?v=slUW5IBVo_8&feature=related

 

– Bobby McFerrin: Bach, First Movement from Concerto for Violin, Strings and Continuo in A Minor, BWV 1041

http://www.youtube.com/watch?v=wKedAtxmX7I


– Bobby McFerrin: Vivaldi, Concerto in G Minor for 2 Cellos, Strings and Continuo, RV 531: III. Allegro

http://www.youtube.com/watch?v=q5OGo_v8zyo


– Bobby McFerrin: J. S. Bach / Charles Gounod, Ave Maria

http://www.youtube.com/watch?v=14LcvpXmb74


World Science Festival 2009 – Notes & Neurons: In Search of the Common Chorus

– Bobby McFerrin demonstrates the Power of the Pentatonic Scale

http://www.youtube.com/watch?v=Hodp2esSV9E


Despre lucruri serioase, cu umor. Sau rolul jocului în arta creaţiei.

– Bobby McFerrin improvisation with Richard Bona

http://www.youtube.com/watch?v=5jmjBXoyugM


Violoncelistul Yo-Yo Ma & Bobby McFerrin

http://www.youtube.com/watch?v=XIKdv0mjg6k&feature=related

 

 

 

Şi – ceea ce nu ar trebui să asculte orice meloman, dacă nu vrea – Metallica (heavy & thrash metal). Dar nu oricum, ci împreună cu San Francisco Symphony Orchestra. Nu cred că Metallica ar fi fost ce este, fără vocea pe care o are. Felul inedit în care James Hetfield amplifică unele cuvinte, printr-o nervură vocalică, induce o prelungire a stării de mistuire şi, totodată, o suprimare a ei. Live, Berkeley Community Theatre, California, 1999. Din păcate, pentru cei care nu sunt la concert, sunetul e departe de realitate...

 

Sad but True

http://www.youtube.com/watch?v=HF7hPeNtti8

 

Nothing Else Matters

http://www.youtube.com/watch?v=im1vsfATR_k

 

One

http://www.youtube.com/watch?v=ZX_0Q2Wn32s

 

– Wherever I May Roam (vezi dirijorul, Michael Kamen, la minutul 3:35)

http://www.youtube.com/watch?v=yavS9LSpEI4

 

– Bleeding Me 

http://www.youtube.com/watch?v=ViM34tafM44

 

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Rareori ascult:

Pop (Rock), Punk (dar nu Gypsy Punk, cum ar fi Gogol Bordello), Rap (se face o confuzie cu Hip-Hop-ul – muzica Rap face parte din cultura Hip-Hop), House, Dubstep, New Age.

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Nu ascult:

Blues (cu excepţia lui Jimi Hendrix – unde predomină hard rockul şi rockul psihedelic, şi Gary Moore – doar Parisienne Walkways; Still Got The Blues), R&B, Soul, Disco, Ska, Reggae (cu mici excepţii), Reggaeton, Latino, Flamenco, Fado, Country, Folk (cu câteva cântecele excepţie), Romanţe, Şlagăre, Şansonete, muzică Uşoară, Populară, Lăutărească, Manele (nivel extrem de intoleranţă; i-aş împuşca fix în cap, nu pe toţi maneliştii, ci doar pe aceia care mă obligă să le-ascult voma dată la maximum), muzică de Fanfară sau de Promenadă, muzică Religioasă. Numai forţată de împrejurări nemiloase (nuntă, petrecere, restaurant, taxi, stradă, magazin, vecini cretini), a trebuit să ascult unele muzici. (Bine că au fost doar trei nunţi, demult, şi că nu va mai fi nici una în plus.)

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Ascult Rock:

Alternativ, Progresiv, Psihedelic, Hard Rock, Heavy Metal (Progressive Metal, Speed Metal, Thrash Metal, Industrial Metal, Doom Metal, Dark Metal, Gothic Metal, Cello Metal, Symphonic Metal), Alternative Metal (Nu Metal, Funk Metal, Rap Metal), New Wave, Trip Rock, Funk Rock, Electro Rock, Art Rock, Gothic Rock, Rock Opera, Cello Rock, Symphonic Rock. Am dat o raită şi prin Extreme Metal (Groove Metal, Black Metal, Death Metal), dar n-am stat prea mult.

 

Genuri şi subgenuri rock:

În istoria genului există o diversitate cronologică: Rock and Roll, Rock Britanic, Folk-Rock, Rock Psihedelic şi Progresiv, Hard Rock şi Heavy Metal, Punk Rock, New Wave, Rock Alternativ, Anii ’90 apariţia genurilor hibride.

 

Iar toate genurile acestea se ramifică la rândul lor în subgenuri. Undeva, pe Wikipedia, erau listate în jur de 200 de subgenuri şi genuri de fuziune ale muzicii rock! De parcă n-ar fi fost de-ajuns, sunt situaţii în care există subgenuri şi la subgenuri. Aşa cum se-ntâmplă în aria oricărei ştiinţe sau arte pe care vrei să le studiezi până în profunzimi, şi în muzică ai toate şansele s-o iei razna. Iată un singur exemplu, neaprofundat.

 

Rockul Alternativ

Este un gen al muzicii rock, apărut în anii ’80, devenit mult mai cunoscut în anii ’90. (Şi încă alte câteva pagini ar mai fi de spus aici.)

Origini / Influenţe: New Wave, Punk, Post-Punk, Hardcore Punk.

Subgenuri: Grunge, Britpop, Gothic Rock, Indie Pop, Indie Rock, Noise Rock, Post-Rock, College Rock, Dream Pop, Paisley Underground, Shoegazing, Twee Pop, Neo-Psychedelia.

Genuri de fuziune: Alternative Metal, Industrial Rock, Post-Punk Revival, Psychobilly, Madchester, Riot Grrr!

Stiluri: Alternative Dance, Alternative Metal, Baggy, Britpop, C86, Christian Alternative Rock, College Rock, Dream Pop, Dunedin Sound, Geek Rock, Gothabilly, Gothic Rock, Grebo, Grunge, Indie Pop, Indie Rock, Indietronica, Industrial Rock, Jangle Pop, Lo-Fi, Madchester, Math Rock, Noise Pop, Noise Rock, Paisley Underground, Post-Grunge, Post-Rock, Post-Punk Revival, Psychobilly, Riot Grrr!, Sadcore, Shoegazing, Space Rock, Twee Pop.

 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Genuri şi preferinţe jazz:

Jazzul, de multe feluri şi el. Îl prefer: Jazz-Funk, Jazz Fusion, Ethno Jazz, Acid Jazz, Jazz Metal, Nu Jazz / Electro-Jazz / Future Jazz. Se poate ajunge în jazz la un melanj de instrumente, de influenţe şi stiluri, care sună cam aşa: Ehren Starkspiano & cello, jazzy new age; Jeff Wahl acoustic new age and jazz guitar; Drop Triogroove-oriented organ-based funk jazz; Thursday Groupmelodic composed progressive jazz; Jive Ass Sleeperschilled out grooves & uptempo funkathons; Twilight Archiveambient downtempo with a touch of jazz.

 

Unul dintre albumele de jazz preferate este Khmer al muzicianului norvegian Nils Petter Molvaer – future jazz (nocturnal, trippy, stylish, cerebral, searching, dramatic, yearning, fractured, intense, refined, sophisticated, ethereal, complex, reflective). Sau Octave of the Holy Innocents al suedezului Jonas Hellborg. Alţi preferaţi – un polonez, un suedez şi un turc născut în Israel (sună a banc, da’ nu e): Możdżer, Danielsson, Fresco (jazz trio). Într-o zi am aflat de un nou concept în muzică, şi anume: Zen-Funk Jazz – vezi Nik Bärtsch.

 

 

.