Noeme 1(poezii 1–50)

 

 

Notă:
Am fost de câteva ori întrebată dacă
noeme vine de la poeme, iar dacă n-ul are legătură cu mine. Nu, nu e un cuvânt inventat sau adaptat numelui meu, dar s-a potrivit bine.

Noemă = idee, conţinut al gândirii. În filozofia fenomenologică a lui Edmund Husserl (filozof austriac, întemeietorul fenomenologiei moderne), noemă = termen care desemnează obiectul gândirii, conținutul ideii, datul intuiției.

 

 

 

 

Poeme de hârtie

Eşti într-o librărie

Şi răsfoieşti o carte

Cu poeme de hârtie.

Dacă o iei cu tine acasă,

Poţi să faci din ele avioane

 

Cuvintele zboară oricum

 

 

 

 

Instrument de tortură

Sunt în mâna timpului un instrument de tortură:

Otrăvesc lumina cu ochiul meu verde de paris

Silesc oglinda să-şi arate chipul mutilat

Părul încâlcit ca un cleşte smulge

dinţii de lapte ai pieptenelui neajutorat

Sugrum gulerul cămăşii cu gâtul îmbuibat

Coatele înfipte în masa de bucătărie

fac răni vii în ţesutul de bumbac

Hrana îşi întoarce măruntaiele pe dos

la vederea stomacului alterat

Îmbăt paharul cu băuturi triste

lăsându-l pe o margine de masă unde cioburile cad

Închid în robinet picătura chinezească

şi fac chiuveta să înnebunească

Îi bag aragazului flăcări în ochi

arzându-i privirea clocotindu-i vederea

Înjunghii cuţitul cu inima

Înăbuş perna cu faţa-mi asasină

Şi astfel mai extermin o zi într-un singur act

Pregătind pentru următoarea un alt fel de rapt.

 

În casa mea pereţii aveau urechi şi ferestrele ochi

dar într-o zi le-am tăiat şi în alta i-am scos

În dulapul meu sunt molii mâncate de haine bizare

În mine sunt curse de prins păsările rare

 

Sunt un instrument de tortură cu mâinile mânjite de timp:

Împlânt cu disperare fiecare minut în vintre

Şi ucid tăcerea cu gloanţe de cuvinte.

 

13 feb 1990 / 29 iun 2009

 

 

  

  

Geometrie

Din unghere nevăzute

Ştiinţe necunoscute

Azi rămân în cercul meu

Doar eu

 

Eu în cercul perforat

De iluzii la pătrat

Văd în golul lui cusut

Un chip mut

 

Mut m-aruncă-ntr-un dreptunghi

Unde-un triunghi ca un junghi

Mă învaţă cum să-mi port

Ochiul mort

 

27 iun 1991 / 11 feb 2009

 

 

 

 

Trei

De-aş găsi cuvinte sub pământ,

Ţi-aş spune ceea ce cuvintele de la suprafaţă nu ştiu să spună

Doar diamantul neşlefuit din mine

 

De-aş putea să cred că zero vine după unu,

Aş crede înzecit că eşti ceea ce nu pot vedea cu ochiul liber

Decât acoperit în întuneric pe serpentine

 

Dar de-aş putea să zbor,

Aş zbura cât mai departe de mers

În direcţia în care se duc păsările lui Hitchcock

Şi se-ntâlnesc cu tine

 

22 sep 1991 / 29 apr 2009

 

 

 

 

Mâine

Mai e încă foarte mult până mâine,

Socotind că se poate muri în orice moment.

Cineva spunea că din clipa în care te naşti

Eşti destul de bătrân pentru a muri.

Poate un cutremur, un incendiu sau o inundaţie

Poate o catastrofă aviatică peste casa mea

Poate un tir va intra în ea sau poate un criminal.

Poate o altă întâmplare

Un coşmar la capătul visului,

O sufocare subită, o sinucidere voită.

Ori poate cancerul ontologic mă va răpune azi

O boală cu transmitere sentimentală

Un virus hepatic dintr-o transfuzie mortuară.

Şi câte altele nu se pot opune între mine şi mâine.

Prevăd o noapte prăbuşită peste toate zilele

Şi o singurătate

O trilogie compusă din: nimeni, nimic, nicăieri.

Oare imaginaţia naşte frică sau frica naşte imaginaţie?

 

17 noi 1991 / 12 mar 2009

 

 

 

 

Prejudecata de apoi

O mie de păreri am în loc de ochi.

Până să privesc,

O mie de imagini mă poartă în sens invers

Şi astfel nu apuc să văd niciodată.

În jurul gurii mele s-a făcut floare

 

O mie de păreri am în loc de picioare.

Până să pun pasul,

O mie de tuneluri sap în gândire

Şi astfel strivesc sub tălpi o mie de raze.

În stânga mea inima a prins mucegai

 

11 noi 1993 / 19 feb 2009

 

 

 

 

Elemente

Cu toate pietrele pământului în pantofi,

Către universul numeric al lumii,

Pitagora merge.

Cu toată apa mărilor în plămâni,

Thales înoată.

Cu focul mistuind din patru zări fiinţa,

Heraclit arde.

Întrupat de aer, Anaximene levitează

Sfârşit, dar infinit.

Empedocle face toate acestea

Visceral–fluidal–mental–fundamental.

 

Poate eterul

Să fie calea spre al cincilea element

 

Dacă unicul element nu va fi fost apeironul

Poate cineva

Să explice într-o zi geneza lucrurilor

 

 

Poate doar Dumnezeu

Când va fi în elementul său

 

31 iul 1994 / 25 feb 2009

 

 

 

 

Alternativ

O vreme am răspunsuri,

Deschid uşi şi închid răni,

Iar timpul se lipeşte de mine

Ca de un chirurg mănuşile.

 

Vin apoi vremuri retorice,

Pun întrebări şi capăt tăceri.

Cu mâinile nesterilizate, timpul

Mă lasă într-o baltă de sânge.

 

6 oct 1994

 

 

 

 

Poezie

A doua viaţă

E o casă de vânt

Paşi peste ierburi

Prin porţile clipei

Periplu rotund

Vorbind cu tine

Dincolo de cercuri

Trupul e gând

 

poetului I.S., 17 apr 1995

 

 

 

 

Stih

nelegitimă

iluminând

chemării te alungi

orei te ascunzi

labirintic sortită

eutanasiei poetice

 

Cameliei L., 18 iul 1995

 

 

 

 

Nisip

Fără de lumină

Ţes în alb

O arcuire

 

Fără de speranţă

Rodesc din verde

O împlinire

 

Fără de pereche

Aprind cu roşu

O iubire

 

Fără de viaţă

Cumpăr la negru

Nemurire

 

Cu celelalte culori

Alcătuiesc clepsidre

Fără sine

 

Nisipul

E singurul lucru care

Rămâne

 

Nisipul e singurul timp

Singur

În timp

 

7 sep 1995 / 14 iun 2009

 

 

 

 

Fântână

Priveşti în mine ca într-o fântână.

Te înclini deasupra ochiului meu rotund

Şi-mi stârneşti liniştile în porniri de cascadă.

Apele mele sălcii se cufundă nevăzute,

Apele mele dulci urcă fiecare cărămidă

Şi-ţi plămădesc chipul din nectarul lor.

Curgătoare, te întâmpin la suprafaţă

Şi mă fac de dragul tău

Oglindă.

 

Însă orice oglindă se poate sparge într-o secundă.

 

Strigi în mine ca într-o fântână.

Cuvântul tău îmi săgetează adâncurile,

Se izbeşte de pereţii fiinţei-tunel

Şi-mi tulbură limpezimea cu glasuri de undă

Tăiate în cercuri – vârtej de timpane.

Cu ritm de iubire la hotar de tipar

Se-ncinge o horă în secunda sonoră

Şi se rostogoleşte dinlăuntrul meu

Ecou.

 

Dar vine o zi sau poate o noapte când ecourile tac.

 

3 dec 1995 / 9 mar 2009

 

 

 

 

Sete

Cineva mi-a întins odată o cană cu apă.

Apa era foarte greu de găsit,

Cana era lucru rar,

Iar Cineva aproape că nici nu exista

Prin partea locului.

De aceea a trebuit să plătesc înzecit

Pentru o halucinaţie de moment

Pe care, de fapt, setea mi-a provocat-o.

 

1 iun 1996

 

 

 

 

La nordul Polului Nord

Stăm în jurul mesei

mai mulţi decât ar încăpea vreodată în jurul unei

mese

(aşa e la tinereţe – îmi zic ca un bătrân)

Bem din aceleaşi pahare, cu aceeaşi măsură,

fără măsură

Muzica vârstei ne leagă pe viaţă

muzica noastră cu plete...

noi, cu părul lung

Fumul de ţigară ne dă poza clipei

în timp ce clipa, uitându-se în pământ,

ratează poza

Setea ne ţine de foame, ne ţine de mână

să traversăm fiinţa împreună

Flămânzim în pâinea verbelor necoapte

dar sorbim zeama adjectivelor răscoapte

Lingvistica ne-ncearcă paşii

precum o limbă de încălţat cuvinte neîncăpătoare

până devine o gură vorbitoare

În auz pocnesc ciorchini de gânduri plastice

În priviri un ochi ne face şi ne coace

himera culoarelor deschise

către încăperi îndepărtate şi închise

Stoarcem paharele

şi înghiţim până la ultima picătură

ultima picătură

 

Ne bem minţile

Cuvintele, numai aşa, îşi dez-leagă limba

şi în-jură pe numele lucrurilor

Suntem tari

Avem suflete mari

dar în casa sufletelor noastre

încă

mai căutăm cheia sub preşul existenţei

Nu ne deschide nimeni?

Suntem înăuntru ori în afară?...

Îmi văd dublura la masa vecină

încercuind un răspuns

 

Ţigările se aprind de la sine

sinele lor e o conştiinţă care arde

fără brichetă e mai bine

Scrumul ni se aşază pe gene

ne împăturim în cenuşa lor,

pentru mai târziu, somnul pleoapelor

Paharele se dezbracă de buze

până rămân goale

Cineva, ca o mână, umple pahare

 

Aşa cum timpul îi micşorează pe bătrâni

ochii ne devin mai mici în timp

Oboseala ne ajunge din urmă

şi ne bate pe umăr şi ne bate

ca o prietenă care la nevoie ne cunoaşte

O secundă trece cu paşi săraţi peste un obraz

îi întoarce şi celălalt obraz

Vedem o lume

Vedem două

care nu-şi dau niciodată întâlnire

merg aşa || sau aşa = ca două linii paralele

Din când în când o antenă solară

De cele mai multe ori un bloc de gheaţă polară

Nordul Pol... Polul Nord

Suntem la Nordul Polului Nord

 

Totul devine alunecos

prea aproape sau prea                       îndepărtat

hazardări nelinişti                               bucurii

spaime scepticisme                           euforii

disforii tenebre                                   utopii

 

Să nu ne gândim la

distopii

Aerul e atât de curat

stelele sunt la locul lor

iar cărările

mai multe ca niciodată

 

Cădere liberă

la ceas târziu

pe pământul făgăduinţei

 

Întinşi pe iarba îngheţată, privim cerul

şi constelaţia

 

                         n

                              i      r

                          v             a 

                             n     a

 

Miercurea-Ciuc, 28 aug 1996 / Bucureşti, 22 iun 2009

 

 

 

 

Lumină

Adormeai în braţele mele

Şi aşa cum stăteam într-unul singur

Ne confundam unul cu unul

 

Lumea nu ne deosebea

Dar eu ştiam că tu erai prea mult

Iar eu mult prea puţin

Înjumătăţind partea mea de jumătate

 

Veneai din uitare

Te dureau mâinile mele gârbovite de pumn

Te uitasem într-un loc în care nu călcasem

 

Dragostea ta mi-a redat palmele

Până la albul neînceput

Am sfârşit prin a mă deschide în faţa ta

Ca în lumină

 

18 sep 1996

 

 

 

 

Edulcorat sărat

Voi închide ochii înainte să-i deschizi tu,

vei închide ochii înainte să-i deschid

Doar aşa vom şti ce înseamnă dorul

de a ne privi în ochi,

darul de a vedea fiecare privire

E rândul tău la nemurire,

acum închide ochii

Eu aştept într-o livadă cu miere

trezirea ta

Şi gândesc că jocul ăsta

ne va face moartea mai dulce

 

Când nu vom mai putea ţine ochii închişi

de îndrăgostiţi ce suntem,

Ne vom închide capul într-un sac de pânză

şi ne vom iubi

Precum Îndrăgostiţii lui Magritte

care au făcut asta din alte motive

 

26 sep 1996 / 19 iul 2009

 

  

  

  

Insomnii

Mă voi duce la culcare să-mi număr oile.

În fiecare noapte le număr

şi în fiecare noapte îmi ies mai multe,

Apoi le pierd turma până a doua zi,

când le găsesc înnoptate şi dornice de numărat.

Ele nu fac altceva

decât să-mi pască nopţile şi să se înmulţească

pe numărătoarea mea,

Dar nu mă pot mânia pe ele...

În noaptea asta trebuie să le număr pe toate

Niciodată nu pot ajunge la ultima

şi sunt tare îngrijorată –

Dacă oaia din urmă, găsită de zori,

s-ar rătăci într-o zi de prea multă lumină?

 

31 mar 1997

 

 

 

 

Ecorşeu

„Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuţi.” C.B.

 

A fost o vreme ca o anatomie disecată

Când ai jupuit un trup cu propria daltă

I-ai întins coloana vertebrală

Pe patul procustian al creaţiei

Şi-ai făcut-o infinită

Ai golit-o de măduvă

Şi-ai pus nemurire

Cu fierul ai sărutat piatra

Nedescoperită încă

Şi s-a făcut poartă

Şi s-a făcut soartă

Şi s-a făcut târziu

 

Absenţa ta

A născut o masă rotundă

Unde tainic s-au sculptat tăcerile

 

„Tot ceea ce încerc să fac este să împing graniţele artei tot mai adânc în necunoscut.” 

 

14 noi 1997 / 9 mar 2009

 

 

 

 

Calea de mijloc

La început era totul alb,

Sufletul meu ningea toate zăpezile,

Mergeam cu visurile dalbe

Până în pânzele albe.

 

Mai apoi s-a făcut remarcat negrul.

Era o pată

Care se prindea cu abilitate

De mine.

 

Am reuşit într-un târziu

Să împac ...culorile

Şi iată cum griul a devenit

Calea mea preferată.

 

4 dec 1997

  

  

  

  

Confesiunile unui pictor

Când aveam şapte ani părinţii mei s-au certat teribil

Mama a aruncat în tatăl meu cu un crap

Dar nu l-a nimerit.

Am surprins imaginea în care peştele s-a izbit

de perete

alunecând...

în subconştientul meu.

În suprarealismul de mai târziu

 

Aşa am debutat în viaţa artistică

Eram primit bine şi privit cu un soi de curiozitate

Oamenii erau interesaţi, deşi nu de detaliile potrivite

Am mers la petreceri somptuoase

Şi am cunoscut bârfa, invidia, snobismul

Am cunoscut lumea bună...

Am mers în locuri banale

am întâlnit o femeie interesantă

şi pânzele mele se exprimau mult mai bine

 

Ea scria poezie pentru sufletul ei

şi înota pentru trupul ei

O vreme am pictat într-un fel de linişte subacvatică

 

Am simţit că pictura are o singură femeie

Ea era aceea

atâta cât a fost

 

Acum simt nevoia să privesc şi în alte direcţii

 

24 feb 1998 / 18 iul 2009

 

 

 

 

Aşteptare

Crudă clipă

ce m-ai însămânţat cu risipă

să răsar în milioane

de lujeri de întrebare

şi să mă usuc apoi de aşteptare

 

cine s...?

de unde v...?

încotro mă d...?

 

4 apr 1998

 

 

 

 

Linie

Cu timpul am uitat-o acolo

Îşi aşezase printre degete

o tabără

în palmă

Ardea mocnind linia vieţii

Ţigara mâinii mele stângi

 

13 apr 1998

 

 

 

 

Corbul

O noapte am stat aşa

Fără să înţeleg că noaptea asta sunt eu.

Corbul îşi întinde fiinţa peste mine

Orologiul bate ora în viaţa de dincolo

Fac cu ochiul lumină să-mi văd încheietura mâinii

O curea de nămol mă anunţă că

Abia acum se crapă de noapte

Simt în creieri un miros ciudat

E miezul putred al nopţii.

Alerg să număr paşii mei pierduţi

Pe hol mă împiedic de-un picior –

E timpul care pune piedică

 

Îi caut celălalt picior

Corbul se lipeşte de urechea mea:

 

„Zadarnic îl cauţi şi-n piatră pe cel ce nu mai este” 

 

29 apr 1998 / 19 feb 2009

 

  

  

  

Cină

Împietriţi la masa celor două spre zece scaune

Ne rugăm la praf să ne vegheze ochii

Nu pot să duc nici sufletul la gură

Sticla de vin în sânge va revărsa pedepse

 

Căderi de spirit în ecou de trup

 

Aşteptând să vină cifra treisprezece

Din rame şi tablouri mă înfrupt

Cina aceasta nu are nici o taină

 

3 mai 1998 / 3 mar 2009

 

 

 

 

Sculptură

Nu mai am ce să ascund în palme

De când nu mai am palme

Nu mai pot să ţin în braţe antebraţe

Sânul meu stâng a fost extirpat

Parcă şi inima a fost înlăturată

Oul din pântecul meu

În care creştea un zeu

E ros până la os

De un copil extrauterin

De un copil extraterestru

Mi-e greu fără ochi

Dar tot mai pot vedea

Un capăt de drum

Mi-e greu fără gură

Dar tot mai pot auzi

Un glas care strigă

Am nevoie de două mâini

Care să-mi modeleze trupul

De femeie într-un trup de bărbat

 

Sau mai bine într-o bucată neîncepută de piatră

 

18 iul 1998 / 24 iun 2009

 

 

 

 

Tenebre

La 6,8 miliarde de paşi se sapă o groapă

E viaţă multă pe câmpul de luptă

Năvălesc din morţi barbarii

Pe lângă umărul meu trece o coasă

Şi mi-e teamă că n-o să pot nici azi

să-mi mângâi calul

îi găsisem un loc la mine în palmă

Şi mi-e teamă că n-o să apuc ziua de mâine

s-o aşez lângă celelalte mumificate

 

Tutankhamon învie de blesteme

şi ne deschide mormintele

Când toamna se numără tenebre

 

26 sep 1998 / 22 oct 2009

 

 

 

 

Înec

Îmi plac gutuile

pentru că au ceva primejdios în ele

Zilele trecute primisem una

Cel care mi-o dăduse

mi-a spus s-o port tot timpul cu mine

ca să-mi amintească de el

El nu vedea nici un pericol în gutuie

 

Nu l-am ascultat

Am părăsit-o câteva zile

apoi am muşcat o singură dată din ea

N-avea gust de gutuie

avea gust de înec

Căzusem într-o apă tulbure şi foarte adâncă

Alunecam spre ceva ce nu semăna cu ceva

în timp ce două forţe se luptau pentru mine

încercând să mă atragă în sensuri diferite

Nu ştiam cu cine să merg Niciodată n-am ştiut

Vedeam în jurul meu numai corpuri plutitoare

ca nişte elemente de ambianţă

ce-mi pregăteau sfârşitul

 

M-am trezit pe o masă de bucătărie

printre borcane

Cât lipsisem eu

măcelarul din centru devenise

vegetarianul din colţ

Deprinderea însă şi-o păstrase

tăia la fel în carne de gutuie

 

Mai trebuia o singură bucată

să pună măcelarul la compot

 

Dar n-am vrut să i-o dau

 

19 dec 1998 / 24 iun 2009

 

 

 

 

Circ

Aşa cum stăm pe marginea timpului

Fără să ne pierdem echilibrul

Părem doi acrobaţi.

Mersul pe sârmă ghimpată

L-am învăţat în această arenă de circ.

 

Unde am înţeles că

Unul fără celălalt şi celălalt fără unul

Nu vom supravieţui

 

Pentru un zbor în plus

O să-mi dau viaţa.

Iar tu pentru o moarte în minus

Vei încerca să mă prinzi la timp.

 

21 dec 1998

 

 

 

 

Fir

E cel mai mare îngheţ al tuturor anotimpurilor

primăvara a îngheţat vara a îngheţat toamna

ciorapii mei din lycra s-au prefăcut în iarnă

flori de gheaţă ascund în triunghiul coapselor

mă strâng în mine ca un ghem de aţă de zăpadă

de frig şi singurătate ciorapilor li se duce firul

până ce firul deşiră până ce firul înşiră tot ciorapul

a trebuit să-l las la remaiat împreună cu mine

n-am putut să dau drumul firului

ce drum ar fi avut pe un asemenea vifor

aşa că m-au cusut şi pe mine

mi-au cusut până şi limba de cerul gurii

cerul ăsta nu e ca celălalt

pe vremea când ciorapii mă răsfăţau în mătase

un omuşor care se crede stalactită

atârnă ca un ţurţur trist de faptul că exist

 

9 mai 1999 / 11 iul 2009

 

 

 

 

În

Încerc din urmele tăcute

Să mă înscriu

În cerc

 

Înscris în gene de urcuş

Mă-ncânt robit

În scris

 

Încânt cu şoapte de răgaz

Să mă întorc

În cânt

 

Întorc fiinţa spre absurd

Să mă de-scriu

În cerc

 

Încerc...

 

Cândva, Tu, 10 iul 1999

 

 

 

 

Crime

Am să ucid viaţa de câine

Am să ucid moartea de mâine

Am să ucid distanţa dintre noi

Cu piatra tuturor rinichilor din lume

 

Apoi o să m-aşez la masă

Şi-o să mănânc o pâine

 

13 aug 1999

 

 

 

 

Mai târziu decât niciodată

Ajung la tine

peste aşteptările mele

mai târziu decât niciodată

E ultimul neceas

din care n-a rămas

un mecanism stricat

Ultimul non-ecou

din care n-a ţipat

un ou spart

din care n-a alunecat

un gând secat

Voi schimba linia vieţii

Voi înlocui profeţii

Şi voi decanta poeţii

 

Voi seduce timpul

sub aşteptările tale

mai târziu decât niciodată

 

1 sep 1999 / 23 mar 2009

 

 

 

 

Moment istoric

9.9.’99, ora 9.00 PM (post-mortem)
ar putea fi azi sfârşitul lumii
nu trebuie să întorci cifrele pentru asta

 

veni ora 10.00 AM ca o amânare, ca un AMR

până la sfârşitul mileniului

 

9 sep 1999

 

  

  

  

Sfârşit de mileniu

Trosnesc oase de porc

Şi falange de om,

Se-ncing articulaţiile în pasaje,

Dorinţele chiorăie în subterfugii,

Fanteziile aleargă în desuuri,

Ce sete.

 

Toată lumea râde

Şi dansează,

Toată lumea rade

Şi vomează,

Mă cotropeşte brutal

Senzaţia de turmă

La sfârşit de mileniu.

 

Mă uit la mine tristă,

Mă uit şi la precistă,

Nici o apocalipsă.

 

Ce mai face trupul meu?

Îmi întreb spiritul.

– E bine,

Îşi soarbe cupa vieţii

Din pahare de plastic.

 

31 dec 1999

 

 

 

 

Natură umană

„Vrei să fii şi tu pasăre?” 

M-a întrebat pasărea,

Care mă urmărea de multă vreme

Cum ciugulesc în fiecare dimineaţă

Scamele de pe covor.

„Ai fi o pasăre adevărată...

Mănânci atât de puţin

Şi nu faci niciodată firimituri.

Nu trebuie decât să înveţi zborul” 

 

„Nu vrei să fii salcia mea?” 

M-a întrebat un plop,

Care nu putea să plângă.

„Nici o salcie nu e

Atât de plângătoare ca tine...

Nu trebuie decât să prinzi rădăcini” 

 

Nimeni nu m-a întrebat

Dacă vreau să fiu om...

O să zbor o vreme

Până îmi voi găsi rădăcinile,

Apoi o să privesc oamenii.

Nu trebuie decât să învăţ

Să privesc oamenii.

 

Micului Prinţ, 1 feb 2000

 

 

 

 

Aripi

aproape de sublim

cu tine în gând

clipele au gust de aripi

şi nici nu ştiu

când se face seară

şi tu apari în uşă

după o zi de lucru

cu portocale în buzunare

 

18 feb 2000

 

 

 

 

Bine

culcată într-un câmp vizual

iarba păşeşte desculţă pe mine

îşi trece forma piciorului moale

peste pământurile mele aride

 

din celule simt ieşind prin pori

fire stupefiante de vise

 

acum nu mai sunt decât rod

mă ridic şi fac un pod de flori

 

21 mar 2000

 

 

 

 

Sideral

În jurul

ochilor ei siderali

gravitează un trup alb

prin care curg raze de lună

 

Dacă nu ar purta întotdeauna negru,

m-ar orbi

 

6 oct 2000

 

 

 

 

Vulnerabil

Plouă cu lacrimi

Oamenii plâng

în casele lor

Apoi ies afară

coboară în dragoste

şi suferinţă

până la călcâie

mai jos de fiinţă

 

Mi-e teamă să fac ceea ce simt

punctul meu vulnerabil nu e un punct

 

7 oct 2000

 

 

 

 

Prin inimă

Drumul se termină.

Aşa cum se termină de mâncat o prăjitură.

Rămâne amintirea

precum o lingură mâzgălită cu ciocolată,

pe care gura ta o vrea, pentru a sufoca gustul

amărăciunii

Odată linsă, lingura capătă gust de rece

Aici se închid toate drumurile.

Te gândeşti la ziua de mâine, cu furculiţa prin

spaghete

Încâlcit traseu. Fără început fără sfârşit

Sinuosul spirit îţi complică imaginea despre

viaţă

Ţi-o desface într-o mie de iţe. Ţi-o amestecă în

farfurie

Şi te pune s-o înghiţi. Noduri în gât,

încurcături de maţe.

Drumul se pierde

ca un cuţit într-un codru de pâine

Dar tu ai atâtea pofte...

 

Dragostea trece prin stomac

ca fluturii

Deşi sunt fluturi care trec prin inimă.

 

11 noi 2000

 

 

 

 

Ascensor

Sunt fiinţe care te ridică la cer

Şi fiinţe care te coboară-n pământ

Dar cele mai multe rămân blocate

Undeva la mijloc

 

Eu sunt un ascensor iluzoriu

Într-o continuă mişcare

Nimeni nu va coborî de aici la etajul trei

Pentru că nu opresc decât la parter

Şi la ultimul etaj

 

Celor deznădăjduiţi le aduc fericirea

Şi invers

 

17 mar 2001

 

 

 

 

Umbre

Aproape că am uitat să respir,

încercând să-mi construiesc un clopot de sticlă

sub care să scriu.

 

Aproape că am uitat să scriu,

căutând să găsesc în aer

sensul definitiv al cuvintelor.

 

Poate că nu există nici o semnificaţie niciunde

Dincolo de literă nu e decât umbra literei

Aşa cum dincolo de om bântuie înstrăinată

Umbra omului

Fiecare literă îşi are umbra ei

Iar fiecare cuvânt se exprimă prin propria-i umbră

 

Noi suntem umbra cuvântului Noi

De aceea, în lipsa luminii, putem fi văzuţi

Cum umblăm tot timpul separat

 

11 iun 2002 / 26 iun 2009

 

 

 

 

Pian

Într-un colţ al camerei

Stă pianul cu 88 de clape

Toate aşezate vertical

De la alb la negru

 

Pe o scenă a lumii

Un alt pian are 88 de clape

Toate aşezate în verticalitate

Între – şi +∞

 

19 aug 2002

 

 

 

 

O sută de capete

parcă aş vrea să-i dau zilei ceva bun

să-i preschimb cenuşiul în azur

oglinda aceea mă ademeneşte, bunăoară

cu o porţie de reflexie interioară

parcă aş duce undeva o linie fără contur

mâna mea arată spre încheietura ei

oglinda îmi întinde-un ciob, îmi întinde trei

parcă aş vedea ceva de porfiră şi catifea

mai bine aş înghiţi un flacon cu peruzea

să mi se coloreze sângele în turcoaz

să-mi crească gene nobile de ieri până azi

şiraguri de mărgele să poarte celulele mele

să transporte oxigenul în mărfare peruzele

să expir două culori, aerul să devină bicolor

să am un zâmbet semipreţios

şi-un ochi albastru-verzui, semifrumos

 

până una alta mă preocup

de mersul vieţii care a-nceput să şchioapete

şi de himerele mele cu o sută de capete

luni o să iau o supradoză de metempsihoză

 

4 oct 2002 / 25 iun 2009

 

 

 

 

Sfârşit

eu nu am sfârşit

pe când mâinile mele se opresc undeva

la mii de kilometri depărtare de tine

 

pe linia orizontală a vieţii

în care se întâlneşte cerul cu pământul

 

aşa că nu vreau să mergi pe mâna mea

de frică să nu îi cunoşti capătul

 

18 feb 2003

 

 

 

 

Noapte bună

aseară superstiţia umbla nebună pe străzi

când poezia ne-a tăiat calea

am dat trei paşi înapoi

călcând peste umbra noastră

viaţa era o întâmplare

iar clipa un chibrit

în bătaia vântului

 

în curând se face târziu

şi nimeni nu ne va spune

noapte bună

 

14 mar 2003

 

 

 

 

Altfel

Iubirea ta. Atât de straniu m-a atins

Mă întrebam cine eşti, ştiai cine sunt

Iubirea ta era singura mea identitate

Rămân în noaptea asta doar eu cu ea

Între lumi

Acolo unde a trebuit să ajung ca să o pot privi

Fără să o pot avea.

Fără s-o recunosc decât de la distanţă.

O cercetez de mii de ori. De mii de ani

Apoi cobor într-un loc în care timpul nu există

Doar suspendarea de el

Acelaşi soare răsare

Dar apune într-o zi de multe ori

Simt că nu mai ating pământul

Risc să mă înec în propria-mi apă sărată

Şi nu văd nici un gând de care să mă agăţ

Încerc să plutesc, dar ceva mă trage în jos

Sunt mâinile mele. Transmigrate în liane

Mai rămâne senzaţia de după.

Senzaţia de după punct

Aceea că aş fi putut să trăiesc.

Altfel

 

29 ian 2004 / 19 apr 2009

 

 

 

 

Alt

Uneori simt că sunt altcineva

Nu sunt nici eu

Nici cea care a venit în locul meu

Şi acest altcineva mă bucură

Şi mă sperie

 

Uneori simt că sunt altundeva

Şi acest altundeva nu ştiu ce înseamnă

 

Doar mă bucură şi mă sperie

 

1 feb 2004

 

 

 

 

Peştele de aur

Peştele de aur

înoată prin râuri

prinzând în undiţe

oameni cu dorinţe

şi păreri de răuri

 

8 iul 2004

 

 

.