Noeme 3(poezii 101–150)

 

 

 

 

Ştiu

Visez

Fără să ştiu că

Dorm.

Cu ochii închişi

Zbor

Până în realitate

Cad.

 

Stau

Fără să ştiu că

Merg.

Lucrurile pe lângă care

Trec

La sfârşitul zilei

Dispar.

 

Merg

Fără să ştiu că

Alerg.

Mă aşteaptă un stop

Cardiac

La fiecare capăt de

Drum.

 

8 iun 2009

 

 

 

 

Dreptunghi

Am săpat  un dreptunghi  în cuvânt

În el voi aşeza după ce voi incinera

Unul trup  topit la temperatura mea

Una cenuşă  într-o rusească păpuşă


8 iun 2009

  

  

  

  

Suprematism

Dreptunghiul meu negru pe fond negru

Şi Pătratul alb pe fond alb

Al lui Kazimir Malevici

Sunt oarecum la fel

 

Chiar dacă albul redă cu totul altfel

Supremaţia sensibilităţii pure

Căci negrul neutralitate absolută dă

 

Şi gândesc că dreptunghiul meu

Ar putea fi hexagon sau octogon

Ar putea fi icosaedru

Ori cea mai complicată figură geometrică

Tot nu se va vedea forma în fond

(la mine nu există două nuanţe de negru)

 

8 iun 2009

 

 

 

 

Teatru

E noapte

Mă uit la craniul zilei

Fără nici o-ntrebare

Cuvintele se sinucid în colţul gurii

Fatalitatea îmi înghite limba

Pe scenă urcă o batistă

De înălțimea unei tragedii

Toţi spectatorii din schelete

Stau la coada ochiului

Să plângă

 

9 iun 2009

 

 

 

 

Trenuri

prin ochii tăi trec trenurile

văd cum părăseşte halta veche

ultimul vagon

am pierdut şi trenul ăsta, îmi spun

şi caut o altă gară

fără trenuri

fără peron

 

caut agale o altă cale

găsesc o bucată de cale ferată

 

9 iun 2009

 

 

 

 

Avioane

după atâtea avioane pierdute

nu mai am timp şi energie

să alerg după altul

 

nu îmi mai cumpăr bilet

să iau parte la întâmplările cu mine

 

dacă îmi deschid aripile

pot foarte bine să zbor şi eu

 

fără să pun în pericol viaţa nimănui

 

9 iun 2009

 

 

 

 

Într-o noapte

vecinul de vizavi

m-a rugat să-i împrumut

nişte zile

El nu mai avea

I-am dat câteva într-o pungă

 

De-atunci nu l-am mai văzut

 

9 iun 2009

 

 

 

 

Noroc

Sunt o jumătate de-ntâmplare

Cealaltă jumătate colindă lumea

În căutarea mea

Şi lumea e astfel făcută

Ca ea să nu mă găsească

Şi eu sunt astfel făcută

Ca să stau pe loc

În spatele orizontului

Rezemată de noroc

 

9 iun 2009

 

 

 

 

Grădini suspendate

Într-o altă viaţă

alergam spre lucruri

cu braţele mănunchi de lumini

cu respiraţia întretăiată de visuri

cu pasul intersectat cu râsul

cu semnul încrucişat pe trunchi

Acum lucrurile aleargă spre mine

din când în când, fără suflare

mai mult merg, mai mult cad

Iar braţele mele nu mai sunt

să le prindă-n cădere

Au rămas suspendate

de nişte grădini

 

10 iun 2009

 

 

 

 

Sculptură 23

M-ai sculptat în piatră

M-ai sculptat în gheaţă

M-ai sculptat în viaţă.

M-ai sculptat în fier

M-ai sculptat în mister.

M-ai sculptat în lemn

M-ai sculptat în semn.

M-ai sculptat în ghips

M-ai sculptat în apocalips.

M-ai sculptat în lut

M-ai sculptat în absolut.

M-ai sculptat în nisip

M-ai sculptat în silicon

şi fibre de sticlă

M-ai sculptat în ceară

M-ai sculptat în plastilină

M-ai sculptat în fel şi chip

Dar nu m-ai găsit.

 

M-ai sculptat în iarbă

În sare, în culoarea albă

M-ai sculptat în materiale neconvenţionale

În puncte cardinale

M-ai sculptat în timpuri plastice

Şi în trei dimensiuni fantastice

M-ai sculptat în hârtie, ca Peter Callesen

 

Trebuie să mă sculptezi într-o altă materie

Trebuie să mă sculptezi în tine

Ca să mă găseşti.

Tine e materia din care sunt făcută

 

24 iun 2009

 

 

 

 

Cartoon Network

Am văzut un băiat cu o scrisoare în mână

Stătea pe marginea celui mai înalt bloc din oraş

Pe trotuar nu se ştersese încă

Conturul de cretă al altor sinucigaşi

 

Pe un pod înghiţit de ceaţă un bărbat

Cu braţe lipite de trup se arunca în neant

Umbra bărbatului lungită pe caldarâm

Se prindea cu mâinile de un stâlp

 

Un om în curtea casei lui fără gard

Ţinea o pipă în gură şi o stropitoare în mână

Uda un vlăstar de copac aşteptându-l să crească

Cu o sfoară fixată în jurul gâtului

Prinsă de creanga firavă a pomului

 

29 iun 2009

 

 

 

 

Unsprezece versuri

Floarea narcisistă

Atacă buruiana tristă

Grădina dă în altă floare

Ploaia loveşte palidul soare

Cerul aruncă fulgere groteşti

Marea se îneacă-n peşti

Omul e încă în cavernă

Ziua s-a retras în bernă

Viaţa umblă înainte

Făcându-şi loc

Printre morminte

 

1 iul 2009

 

 

 

 

Femeia iernii

Cu o foarfecă

în formă de barză

Îşi taie singură

cordonul ombilical

în formă de râmă

În burta ei

nu există nici un cuib

Nu va îmbăia

noul şi oul şi noul născut.

 

Într-o poezie a lui Jim Morrison

femeia iernii creşte pietre

ducând bebeluşi la râu.

 

2 iul 2009

 

 

 

 

Poemul care mi-a schimbat viaţa în proză

Poemul care mi-a schimbat viaţa în proză

A fost prima oază din care am băut prima doză

Primul delir din care am trăit să mă inspir

Primul meu gând înscris cuvânt

Într-un vers alb, verde, albastru

În timp, în spaţiu, pe cord emplastru

Iar alteori într-o rimă de lumină

Ca pe un vers nou născut din pantomimă

Poemul pe care l-am crescut la gură

L-am hrănit cu literă din cea mai pură

L-am iubit. L-am aşteptat. L-am inventat

Că alt cuvânt subînţeles nu m-a salvat

Nimic nu m-a salvat. Toate m-au lăsat în neştire

Într-un loc fără intrare din care nu există ieşire

 

Aici poemul mi-a schimbat viaţa în proză. În proză poezia e rarefiată, asemeni lucrurilor rare: cărţi, arhitecturi sau iubiri. Densitatea e în lucruri cotidiene, locuri comune, platitudini, vulgarităţi. Proza nu poate aduce pe lume un poem. Pe cât de uşor este să scrii proză în versuri, pe atât de greu este să scrii versuri în proză. Realitatea prozei îi face pe unii oameni să evadeze în poezie. Până în ziua în care li se schimbă viaţa. În proză, evadează alţi oameni. Oamenii care fug de poezie. Cei care aleargă până la capătul rândului printre cuvinte, ca şi cum ar da cu fiecare start câte o probă de atletism. Ca şi cum ar face ture de bazin de la începutul paginii până la marginea ei, printre expresii lichide, printre capitole curgătoare. Oamenii din proză spun lucrurilor pe nume, şi lor li se spune pe nume. Dacă Nichita nu ar fi scris poezie, ci proză, oamenii i-ar fi spus Stănescu. Numele lucrurilor prozaice sunt mult mai încăpătoare, mai consumabile, mai autobiografice, şi mă gândesc să scriu într-o zi un roman. Romanul care nu îmi va schimba viaţa.

 

7 iul 2009

 

 

 

 

Ce

Ce noroc pe cuvânt!

Să-l scrie atâta lume

Să-l citească atâta lume

Să-l spună atâta lume

Să-l asculte atâta lume

Să nu fie niciodată singur

Nicio dată, nici o dată!

 

Să aibă atâtea sensuri în viaţă

Când viaţa nu are nici un sens

 

8 iul 2009

 

 

 

 

Tăcerea lui unu

Tăcerea mea este rezultatul rostirii

Şi nedespărţirea de zero care precede unul

Ori fiecare cifră care nu va urma

 

0 sep 2009

 

 

 

 

A fost odată

A fost un om metronom,

care măsura cât un atom.

Conducea o orchestră melomaneză,

era bonom, fusese monom,

iar şi mai înainte, astronom.

Pe vremea aceea, descoperind Universul,

devenise cât un atom.

Avea partituri în microminiaturi

şi la degete, infinit de mici bătături

de la bagheta magică, în vârf cu o mărgică

de perlă acustică.

Trăia fericit ca un gnom.

Pentru că sunt şi gnomi fericiţi,

care nu vieţuiesc în fundul pământului,

păzindu-i comorile îngropate acolo,

ci trăiesc la suprafaţă, printre comori.

Când nu era dirijor, era agronom-gastronom:

avea o grădină mică şi o bucătărie mică.

Ceilalţi oameni sau atomi

îl invitau duminica la ei, molcomi.

Lui îi plăcea să guste din surprize

şi din platourile cu friandize.

 

Şi îi mai plăcea povestea cu...

A fost odată – încă o dată,

şi va fi de câte ori va fi nevoie –

cel mai fericit de pe planetă om,

supranumit de melomanezi şi omul-nom.

 

10 sep 2009

 

 

 

 

Trofeul porcului mistreţ

„Dacă aş fi un porc mistreţ

dotat cu o armă

aş decora lumea

cu specia umană

 

Ar fi o lume

cu gheare

cu colţi

şi cu coarne

de animale”

 

11 sep 2009

 

 

 

 

Ultimele zile din viaţa mea

Era o lumină roşie în casa mea

Semaforul o singură culoare sângera

Viaţa cu greu traversa

Păianjenul pe pânza lui Chagall cobora

O plasă în Casa Albastră îşi ţesea

Căutam ceva pentru durerea mea

Aşteptam o mână să mi-o ia

Scormoneam după cer în duşumea

Ochii îmi curgeau dintr-o cişmea

Iluzia se lipea de mine ca o caramea

Căutam ceva dar biografia nu găsea

Înghiţeam versuri pentru durerea mea

Înghiţeam cu pumnul versuri înghiţeam

Până adormeam fără rimă de durere

 

11 sep 2009, ultima oră

 

 

 

 

Omul din lună

E timpul să ies la plimbare aşa cum intru la duş

mă fluieră

dintr-o casă

un culcuş

pe stradă nici ţipenie de om nici ţipătură de gură

 

Un câine se propteşte de piciorul meu lung

uşurându-se

prelung

cel scurt e o cracă brează pentru pasărea ce defechează

 

mă opresc lângă o alună căzută dintr-o prună

 

Mă uit la omul din lună ceva crucial are să-mi zică

îmi întinde

chiştocul cu iarbă

la ureche se apleacă

mă priveşte cu narnă Ştiu cine m-a ucis astă iarnă

 

Unde credeaţi că dispare omul din lună

când nu mai încape în ea de semilună?

 

19 sep 2009

 

 

 

 

Bărbat

nici un sunet înainte

şi totuşi

ecoul m-a strigat

ca şi cum

ar fi trecut pe lângă mine

un bărbat

nevăzut şi mut

care m-a chemat

în sinea lui

a ecoului

 

20 sep 2009

 

 

 

 

Tablou

poate că nu m-am născut

mă voi naşte dintr-o ramă în urma unui sărut

 

sunt în Sărutul lui Gustav Klimt

dar nu în sărut

ci în vârful degetelor ei de la picioare

ci în vârful degetelor ei de la mâini

în felul cum se ridică pe vârfuri

stând în genunchi

ca o rugăciune devenită rugăminte

sunt în mâinile ei, la fel de şovăitoare

întârziind doruri ameţitoare, sunt

îngenunchiuleistângtopitîngenunchiulluistâng

în Primul Sărut şi în Al Doilea Sărut

într-un loc sub soare, în loc de sărut

 

21 sep 2009

 

 

 

 

Siberia

Toate liniile vieţii mele

Se spânzurau

Cu aceeaşi funie

În podul palmei

O lamă traversa

Prin încheietura mâinii

Îndreptându-se către nord

Capul se rostogolea

Sub toporul trenului

Pe singura linie

De cale ferată

Rămasă în viaţă

După Karenina

Trupul bântuia

Decapitat de memorie

Prin braţele unor străini

Pe care i-am iubit cândva

Timpul ne târa

Fără urmă Fără sens

La kilometri depărtare

De pământ

Spre locul celui

Care ne ţinea

Suspendată ca o tinichea

De podul palmei

Soarta

 

1 dec 2009

 

 

 

 

Hazard

un avion s-a sinucis

lăsând în urmă

o ţară îndurerată

 

şapte decenii

de reculegere

într-un moment

 

milioane de sensuri

prăbuşite

în două mii de ani

 

după voia Întâmplării

 

10 apr 2010, Polonia într-o cutie neagră

 

 

 

 

Dispariţie

ca o pasăre

ce refuză să bată din aripi

ca să nu lovească aerul

stă pe pământ

şi îşi sacrifică zborul

şi se sufocă de urât

şi uită ceea ce sunt

 

o pasăre pe cale de dispariţie

 

19 apr 2010

 

 

 

 

Uşa

Când vei auzi o bătaie de inimă în uşă

să deschizi

Atunci o să intru desculţă în fiinţă

şi o să merg prin tine

pornind din partea stângă a toracelui tău

plimbându-mă de sus până jos

de mână cu sângele nostru

Voi înlesni circulaţia pe arterele principale

pe orice cale de acces către celulele tale

O să mă inspir din oxigenul tău

să scriu cuvinte care nu pot trăi fără tine

Voi alerga în picioarele tale

Mă voi opri în genunchii tăi şi te voi ruga

ceva

Voi creşte aripi de catifea în stomacul tău

Voi fi pulsul din încheietura mâinii

Voi sta în braţele tale

în fiecare zi, Cu fiecare mi

o să-ţi cânt să adormi

o să-ţi cânt să te trezeşti

şi nu o să mai ies

Decât dacă vei dori cândva să-ţi preschimbi

într-o fereastră

Uşa

 

20 apr 2010

 

 

 

 

Viavgor

curcubeul

mă absoarbe

sugativ

îmi ţese la gene

tiv

ochiul lui

rogvaiv

 

21 apr 2010

 

 

 

 

Neloc

Ceea ce simt

nu ajunge cuvânt

ci rămâne în urmă

şi se pierde prin mine

aşteptând să se exprime

în altceva

greu de existat

 

Ceea ce sunt

nu este în ochi

ci se ascunde

într-un cerc mai rotund

unde oamenii nu pătrund

unde cartea mă răsfoieşte

devenindu-mă

 

Ceea ce simt e ceea ce sunt

în locul din lipsa mea

 

29 apr 2010

 

 

 

 

O pâclă iese dintr-un bong

stau tolănită pe-un şezlong

şi-ncerc să compun un song

din muză cade un diftong

în buzunar găsesc un dong

cu care-mi cumpăr un fiong

o veveriţă joacă ping-pong

c-o ghindă în kampong

un bărbat vinde pacfong

îmbrăcat într-un sarong

prin aer trece un kalong

am un sentiment oblong

o senzaţie de piciorong

mai scriu la melodie un triftong

...nu-i un cântec superlong

în curând aud un gong

 

o pâclă iese dintr-un bong

 

19 sep 2010

 

 

 

 

Livada cu duminici

M-am trezit într-o dimineaţă atât de mică

cât cel mai nevăzut pui de duminică;

aveam mii de aripioare, prinse la soare,

şi gene lungi, orbitoare.

 

Stăteam cu rochiţa mea de porţelan,

un pic murdărică, un pic ciobită,

şi mă uitam la popoul de hipopotam

al vecinei, tanti madam.

 

Mama mea, Duminica, era frumoaaasă...

întindea păstăi la uscat pe casă;

eu îi dădeam câte-un cârlig de gladiole,

să stea cuminţi pe sârmă boabele de fasole.

 

Trecea prin faţa mea un stol de nectarine –

nectarinele au învăţat să zboare,

acum nu mai au puf şi nici pufarine,

aveau când erau mici, când erau piersici.

 

Am pus cartofi la încolţit în frigider,

mustăţile au ajuns până la cer;

de acolo-mi fac cu mâna norii,

gândacii de Colorado şi omida Lori.

 

Şi aveam doi bunici-duminici, cu lipici,

doi străduminici şi multe alte rude mici;

ne întâlneam cu toţii aici, în inima mea

miraculoasă, cum e livada cu duminici.

 

1 iun 2011

 

 

 

 

Câinele negru

a alergat să mă salveze

s-a aruncat în gol

a înotat până la mine

m-a scos pe mal

mi-a dat să beau soare

Când s-a uscat de lacrimi

câinele negru

s-a spart în şapte corbi albi

 

11 iun 2011

 

 

 

 

Pleonastm

mă sufoc

de la atâtea

cuvinte alăturate

repetate

 

am nevoie de

contradicţie

ca de aer

şi de paradox

în dicţie

 

respir cu greu

mă inspir

din cerul meu

neajuns

urc în jos

cobor în sus

zbor dedesubt

cad invers

în vers

înaintez înapoi

mă-ntorc înainte

în cuvinte

în alte cuvinte

 

29 iun 2011

 

 

 

 

Mister

Trecea îmbrăcat în negru

Prin faţa mea

Ca şi cum eram unul

Nu se distingea

Pe fondul meu negru

 

A trebuit să-l revăd

Pe fondul verde

Al unui parc solitar

Unde se distinge

De tot restul lumii

 

A trebuit să-i privesc ochii

Închişi la culoare

Ce au rămas închişi

În ochii mei verzi

Odată cu misterul

 

1 iul 2011

 

 

 

 

Mister II

Desprins de tot

cade spre lăuntric

Gândirea şi fiinţa lui

sunt una

Ideile iau material

dând corpului imaterial

Călăuzindu-se pe sine

înaintează cu pământul

spre soarele din adânc

Mersul lui aşezat

şi înalt

e într-un echilibru perfect

Al prăbuşirii

 

De fiecare dată altfel trece

Gândind la altceva

 

În urmă

rămân întrebări neformulate

Privindu-l

orice răspuns e greşit

 

7 iul 2011

 

 

 

 

Nonfigurativ

Umbra unui fir roşu

Pe întinderea de sare

Ivind lujeri de purpură

 

Aerul decupat cu ochiul

Dintr-o respiraţie profundă

Inspiră cercuri în tuş

 

Un spectru de vise noi

Pentru fiecare geană

Chemând o culoare

 

Sentimente nevăzute

Rupte de realitate

Lasă urme de pânză

 

În inima inimaginabilă

 

11 iul 2011

 

 

 

 

Inima inimaginabila

Locuieşte

În partea stângă a omului

Dar foarte departe de om

Ai nevoie de suflet

Ca să ajungi acolo

Şi de încă ceva

Fără de care nu există nimic

 

Odată ajuns, poţi avea totul

Locul e făcut din nemărginit

Ţinuturi întregi de vise

Ţinuturi de mână

Mersul pe vârfuri de stele

Şoapte pe glezne

Voci coborâte în sete

Valuri şi voaluri

Nuferi în ochiuri de apă

Delfini zburători

Egrete de rouă

Fluturi gânditori

Safire în fire

Pleoape întredeschise

Între ferestre şi uşi

Călătorind zorii

Drumul spre mijlocul florii

Mii de trepte plutitoare

Peste tăcerea feerică

Incandescentă poezie

Pe altare de litere

Continente transparente

Întâlnirea cu nenăscutul

Splendoare ce doare

Ceasuri nedeşteptătoare

 

Te trezeşti în afara inimii

Când se sfârşeşte iubirea

Şi rămâi fără imaginaţie

 

12 iul 2011

 

 

 

 

Mister III

Într-un loc străin

El însuşi

În carnea timpului

În oasele spaţiului

În natura statică a unei bănci.

Repetă ceva

În culisele minţii.

Oare ce rol

I-a scris destinul

În prelungirea foii

Ce-l ţine captiv?

 

Apropiindu-mă

Îmi uit vorba

Într-o altă memorie.

Lăsând în taină

Personajul lui

Replica mea

Evacuează scena.

 

21 iul 2011

 

 

 

 

Nu mai există

Anotimpul prin care umblu e mai cald decât vara

Trebuie să fie un alt anotimp

Aerul e împletit din lână, lumina poartă palton

Vântul e scos din cuptor

Trecătorii încinşi de asfalt devin trecători

Se afundă în trotuare topite şi zgură până la gură

Copiii scot foc din pistoale cu apă

Îndrăgostiţii se urăsc, de teamă că

Flacăra iubirii i-ar putea ucide

Câinele fără stăpân s-a descompus

Stăpânul e înmormântat în trei sicrie

Oamenii ard pe ruguri aprinse de soare

Soarele arde cuprins de pământ

Lumea şi-a schimbat compoziţia

Nu mai există umbră, Nu mai există cuvânt

 

40 iul 2011

 

 

 

 

Acolo

Apropiindu-mă

sunt demult acolo

Îndepărtându-mă

rămân pe loc

 

Ca-ntr-o noemă

 

Înaintez în sens opus

pe drumul către casă

Privesc în golul

fiecărui om

pe care-l întâlnesc

sorbindu-mi din priviri

preaplinul

 

Merg

cu încetinitorul

în jurul unei axe

trecând prin centrul

unui corp

 

Mi-e dor şi mă dor

lucrurile

de care n-am apucat

să-mi fie dor –

 

mi-a fost scris odată

să scriu la rândul meu

 

Furtuna vine

răzgândindu-se

 

Se duce acolo

unde cineva

are nevoie de ea

 

27 aug 2011

 

 

 

 

Extatic

sunt zile în care incandescenţa nimicului

modelează până la cea dintâi formă eul

arzându-i toate impurităţile până la miezul pur

şi-atunci sunt ceea ce sunt fără să ştiu că exist

particule de nefiinţă armonizează întregul

mă dizolv în vaduri interioare ca o pilulă de neant

comprimându-mă în stări necuprinse

asimilând instinctiv miriade de sensuri

astfel mă trezesc că umblu desculţă prin lume

topindu-i sub tălpi săgeţile otrăvite

şi transformându-le în raze extatice

 

1 sep 2011 
noemele se scriu singure. noi mai mult le încurcăm.

 

 

 

 

Memorii

Aveam optsprezece ani-lumină
În jur era alb Pereţii se reflectau în halate

Înăuntrul lor Negru Noapte Nici o reflecţie

Mi-au spus să aduc o mostră de respiraţie

Dacă se va întâmpla să mai respir
Am plecat O oglindă de pe hol

Mi-a cerut să suflu în ea Moarte
Afară curgea un anotimp dintr-un alt timp
Uşa părea o secundă prin care treceam

Lumea se deschidea la ultima pagină
Cu o operaţie pe cord
Pământul era aşa cum nu-l ştiam
Drumul şerpuia spre mine

Ca un S care m-a otrăvit
Halucinaţiile m-au încolăcit
Visam că sunt regina nopţii Nicotiana

 

O săgeată s-a oprit Şi m-a întrebat ceva

Intrând în vorbă cu carnea mea

Acasă mă aştepta arcul

 

Mi-a sărit în cale Mi-a spus că mă vrea

Până în ultima lui zi pe Terra

 

Trupul meu era un vers rar

Pe cer o lună de miere

Întâmplarea ieşea din tipar

Mă simţeam o ţintă vie

 

Viaţa atârna în spaţiu greu

De aţa lui Dumnezeu

Ca o planetă de sicrie

 

13 apr 2012

 

 

 

 

Stupid

Omul placid

îşi toarnă un pahar de acid

deschide o gură

şi-o pungă de alune în vid

ceva îl apucă

înghite avid un stavrid

care înghiţise un guvid

redevine placid

rumegă gumă ca un bovid

cu copitele pe un teren arid

pe care trec la braţ

un corb, o cioară şi-un corvid.

La ceasurile nopţii

se întinde pe fotoliu ca un individ

un pic livid, un pic fervid

şi se uită la Eyes Wide Shut

filmul lubric al lui Stanley Kubrick.

 

Aş fi vrut să fiu Nicole Kidman

în Dogville

The Hours sau

Fur: An Imaginary Portrait of Diane Arbus.

 

19 apr 2012

 

 

 

 

Vise

uneori mă trezesc noaptea
strângându-mi perna între genunchi

sub cap e o altă pernă
n-aş spune necunoscută
întotdeauna are culoarea visului
din care mă trezesc
în aer intuiesc o prezenţă
şi simt că privesc în ochi bărbatul
ce îmi aşază perna sub vise
niciodată imaginate

 

10 iun 2012

 

 

 

 

Vinerea mică

azi-noapte am coborât în mine

până la ultimul nivel

ciudat să văd că după

kilometri de întuneric

mă aştepta lumina

 

azi ar fi trebuit să mă întorc

 

însă la jumătatea drumului

 

am descoperit calea de mijloc

 

era altfel decât spuneau toţi

 

20 oct 2012

 

 

 

 

Neverland

Să-mi imaginez

E ca şi cum aş trăi în toate visele

Ar fi prea mult pentru viaţa mea

Pe care o mut alene, de colo colo

Doar ca să şterg praful de sub ea

Stau pe o cârpă şi privesc pe geam

Afară e înăuntru, tu treci prin mine

Cu picioarele goale, cu mâinile line

Cu lumea pornind de la zero

Ceasul s-a blocat odată cu inima

În fond mai e puţin, îmi spun

Şi nimeni nu va şti ce mult

Mi-am imaginat

 

21 oct 2012

 

 

 

 

Melancolia

Crengile moarte

Ale copacilor vii

Porniseră cu paşi

Monstruoşi

După mine

Mă prindeau

Înlănţuiau

Abia îmi puteam

Mişca picioarele

Se ramificaseră

Ca o angoasă

În jurul meu

Târâtoare

O plasă de liane

M-a împresurat

S-a agățat de glezne

S-a încolăcit pe trup

Până la spirit

Prin iarba care

Devenea neagră

Rochia mea albă

Cu trenă de noroi

Prindea rădăcini

Eram propria mea

Fantasmă

Încremenită în atom

Presimţeam

Dezintegrarea

Într-o criptă

Cobora ca o relicvă

Sufletul criptic

Călcam pe urmele mele

Neexplorate

Nu ştiai

În care mileniu

Să mă aştepţi
Melancolia mea

Ca o planetă albastră

Venea să lovească
Pământul pe care

Locuiai tu

 

29 oct 2012 (după „Melancholia” lui Lars von Trier)

 

 

 

 

Frică

Mi-e frică să te întâlnesc

mă aud spunând de câteva secole

„Şi mie mi-e frică”

aud uneori un ecou

„Vino să ne fie frică împreună”

 

Secolele au trecut

Stau în faţa ta şi îţi vorbesc:

Mi-e frică să te întâlnesc

 

Dacă ne vom atinge,

vom pierde definitiv momentul ăsta

în care ne dorim atât de mult să ne atingem

 

Şi toate veacurile de singurătate

rescrise unul pentru celălalt

 

Te chem de tot

Mă ceri dintotdeauna

şi am de gând să-ţi spun:

Mai stai puţin,

să ne obişnuim cu puţin

 

O întâlnire

care se întâmplă la câteva secole

poate declanşa începutul Universului

 

1 noi 2012

 

 

 

 

Sub plăpumi

Înainte de vreme

Înaintea oricărui anotimp

o tăcere albă coboară din cer

Ninge cu taina din noi

Mâinile tale plămădesc

o femeie de zăpadă

O iei cu tine sub plăpumi

o înfăşori în braţe

o contrazici

Nu, nu eşti pământul de sub picioare

Tu eşti cer şi foc

 

Ar părea că noaptea asta

e făcută dintr-un bulgăre de lumină

Oare în cât timp se va topi

în întuneric

 

10 noi 2012

 

 

 

 

Vid

Între spaţiul care nu conţine nimic

Şi spaţiul care conţine aer

L-aş alege pe cel pe care l-aş înţelege

Ca vietate aerobă înţeleg nimicul

Cu nările pâlnie

Cu plămânii ciuliţi

Respir. Nimic

Inspir nimic

Între nimicul creat de mine

Şi aerul pulsat de tine

Aleg cuvântul lipsit de gânduri

Ideea fără literă

Pustiul fără profeţi

Deşertul fără oaze

Vidul zilelor

Ca o pierdere a nimic

Ce putea fi găsit

 

13 noi 2012

 


.