Noeme 4(poezii 151–200)

 

 

 

 

Strigătul 

te uiţi printre vechituri

descoperi pe o bucată de hârtie

următoarele cinci versuri

 

degeaba strigi

nu te aude nimeni

fiecare om

e în lanul lui de grâu

urlând la cai verzi

 

pare că acesta e finalul

trebuie să scrii începutul

 

aştepţi

în curând o voce va începe să-ţi dicteze

sau nu

 

priveşti într-un punct fix

până ce punctul începe să se mişte

să se desprindă să crească

cât o bilă de popice

cât o sferă imensă din onix

cât o planetă

să se apropie să te înghită

 

şi nu mai eşti om

eşti un punct

scuipat de o bilă cât o planetă

eşti o boabă de piper

 

şi nu mai eşti un punct de om

te reîncarnezi în romb

în pătrat în triunghi

în dreptunghi în cerc

oval cub stea

în formă de inimă

în minus şi în plus

într-un unghi

într-o linie

 

prin prisma ta

te uiţi la lume

eşti o rază o elipsă

 

nu mai ştii cine eşti

afli doar că n-ai ştiut asta niciodată

 

te întrebi ce sens au versurile astea

dacă fiecare sens duce undeva

 

te întrebi dacă vocea există

 

îţi aminteşti o imagine

din anul 1893

 

cineva scrie un roman

după un tablou care

te face să decupezi din realitate

numai evenimentele insuportabile

te face să auzi fără încetare un ţipăt

 

te decizi să-ţi numești poezia

după titlul tabloului

întocmai ca romancierul

 

dacă trăieşti în tabloul ăsta

nu mai poţi trăi în alte tablouri

 

glasul infernal se aude

mai departe

cu fiecare spaimă

cu fiecare singurătate

din ce în ce mai multe

trupuri spastice

chipuri galbene

cranii cadaverice

guri şi timpane mutilate

 

eşti pe un pod sau pe o autostradă

îţi cade sufletul

de la rădăcină

secerat de viaţă

 

o femeie şi un bărbat trec

ca şi cum nu contează

 

degeaba strigi

nu te aude nimeni

fiecare om

e în lanul lui de grâu

urlând la cai verzi

 

cu mâinile duse la urechi

nici tu nu te auzi

 

14 noi 2012

 

 

 

 

Budism sau Egotism

cum ar fi

un poet care neagă importanţa eului?

n-ar mai fi

 

despre ce altceva să scrii?

 

poate că important e

să-mi dau seama că sunt doar o iluzie

ca toate iluziile mele

 

mă întreb

de mai multe vieţi la rând

dacă să uit de scris

şi să îmbrăţişez budismul

 

mă lupt

de câteva reîncarnări încoace

cu această îmbrăţişare

 

tocmai pentru că ştiu

că îmbrăţişarea asta

ca o atingere a renunţării

ca o scufundare în nefiinţă

e ultima mea religie

 

15 noi 2012

 

 

 

 

Ceva

ceva lipseşte din timp

un flux continuu

care nu poate curge

decât într-o singură direcţie

precum o direcţie singură

curg din trecut

prin prezent spre viitor

stând mai mult pe loc

după mişcarea mea onirică

de jur împrejurul tău

nu ştiu care sens este înainte

şi care înapoi derulând sensul

îmi amintesc trecutul

dar nu îmi amintesc viitorul

ceva lipseşte din timp

când orele tale trec

într-o dimensiune necunoscută

 

ceva lipseşte din spaţiu

eternitatea

timpul terestru

timpul efemeridelor

conturul tău

ca un corp astral

în trei dimensiuni necunoscute

trupul tău

ca o sculptură

amplasată în capul meu

plin de găuri negre

 

din lume lipseşte ceva

o vertebră o coloană

un infinit

dacă tu nu eşti

nimic nu sunt

câtă dragoste

am fi putut face

şi desface

 

25 noi 2012

 

 

 

 

Linişte

din liniştea asta

care mă trage

tot mai adânc

în tine

îmi vine să urlu

 

cred că eşti

în stare

să-ţi uiţi fiinţa

pe undeva

 

continuând

să trăieşti

într-un adevăr

numai de tine ştiut

 

mă uit la calendar

foile cad cu zile şi

noiembrie

nu se prescurtează

noi

 

25 noi 2012

 

 

 

 

Muntele Eros

dacă trebuie să mori ca să poţi trăi

vino cu mine pe Muntele Eros

şi aruncă-te în căderea mea

care era zbor

înainte de a mă arunca în căderea ta

şi redevino Zeul Iubirii

când erai zbor

înaintea săgeţii tale

 

25 noi 2012

 

 

 

 

Din tot

Dintotdeauna ai fost

un mister

pentru poezie

filozofie

artă şi ştiinţă

Timpul gravitează în spaţiu

ca Pendulul lui Foucault

Pământul se învârte

în jurul propriei tale axe

Lumea cade în genunchii tăi

îţi bate în piept

cu şapte miliarde de inimi

Te caut în misterele antice,

ale Atlantidei, existenţei, focului,

întunericului, îngerilor, naturii,

omenirii, piramidelor, Terrei,

timpului, universului, viselor

Te aflu în misterele mele

necunoscutul e o necunoscută

neînţelesul devine înţeles

secretul e păstrat în taină

cerul tău e deasupra cerului meu

orice limită dispare fără urmă

şi fără regrete

luna arde în mine ca soarele

eşti în lumină

lumina ochilor mei

ochilor mei

lumină

 

25 noi 2012

 

 

 

 

Luna în seara asta

Ieşisem pe balcon

să prind în tremurul buzelor

un fluture

E iarnă, mi-am spus

fluturii hibernează cu urşii

la vară vor zbura împreună

în culoarea verde

când vor obosi vor veni la uşa mea

Aşa am găsit vara trecută

cu aripile întinse perfect

un fluture perfect

şi am ieşit râzând şi am ieşit crezând

că era însă nu era

sigur murise de viu

de iubire şi de dor

de prea mult viu

L-am luat şi l-am aşezat în palmă

dar după o zi şi-o noapte

mi-am dat seama că

nu-l pot ţine o viaţă şi o veşnicie

într-o palmă

În timpul ăsta am ajuns să cred

că aripile fluturelui proveneau

dintr-un ordin superior al lepidopterelor

Ceea ce compunea o aripă

compuneau în oglindă toate celelalte

Nu ştiu de ce am crezut întotdeauna

că fluturii au două aripi

Curând i-am făcut un culcuş

cu vegetaţii de neimaginat

într-o cutie transparentă cu patru ferestre

şi cu multă dragoste

Atunci am înţeles pentru ultima oară că

dragostea nu se poate număra

precum ferestrele

A doua zi omoplaţii mei

dimpreună cu braţele

făceau parte din Ordinul Lepidopterelor

Fusesem botezată ca o hârtie în acuarelă

care imprimă acelaşi desen pe ambele aripi

prin îndoire

Eu nu am decât două aripi

dar voi zbura tot restul vieţii

pentru încă două

A treia zi fluturele a înviat

a fost văzut

de toate vietăţile de pluş

înălţându-se la tavan

apoi coborând în cutie

Ziua un urs deschide cutia

şi se apropie de aripi

încep să zboare în cerc

Noaptea o întâmplare

luminează cutia

şi fluturele devine fosforescent

Îmi amintesc totul ca venind din viitor

în timp ce stau pe balcon şi privesc luna

Luna în seara asta

are o aură de sfântă

câtă lumină împrăştie

atâta lumină adună

Îmi place biserica asta din cer

bisericile de pe pământ nu-mi plac

Şi chipul acela care spune

un singur şi un singur adevăr

omenirii

Chipul acela captiv

în karma lumii

Chipul acela care

de când se ştie pe lună

strigă

neîncetat

surd şi atemporal

în abisul cel mai de sus

în înaltul cel mai de jos

ca tabloul lui Edvard Munch

despre care am scris o poezie

acum câteva zile

 

27 noi 2012

 

 

 

 

Nobellissima

Un poet a luat Premiul Nobel

pentru Pace

Orice om care trăieşte în pace

este un poet

Nu contează dacă va fi premiat

 

Aştept anul în care un terorist

va lua Premiul Nobel pentru Poezie

Orice om care trăieşte în poezie

n-ar trebui să fie terorist

însă orice vers poate fi o teroare

Nobel însuşi a creat poezia dinamitei:

nitroglicerina mea iubită

diatomitul meu drag

tu, carbonat de sodiu!

 

Dezamăgit ulterior că invenţia lui

a fost folosită nu doar în scopuri lirice

 

27 noi 2012

 

 

 

 

În ger

în ultima vreme

greutatea de pe umeri

îmi dă de veste

că acolo au murit doi îngeri

fiecare singur pe umărul lui

 

e ciudat că

simţeam aceeaşi greutate

şi când erau în viaţă

 

fiindcă cel viu e mult mai uşor

decât cel mort

fiindcă cel mort e mai uşor

cu câteva grame

decât cel viu

 

la început a fost un înger

dar atât de tare îmi iubea umărul

că am devenit doi

 

5 dec 2012

 

 

 

 

Cea neavută

Trece pe stradă întorcând priviri

oamenii se opresc din mestecat

covrigi calzi sau cuvinte reci

cad pe gânduri de la mari înălţimi

ceva neînţeles li se întâmplă

 

Traversează pe spatele zebrelor

venite tocmai din Africa pentru ea

automobilele îşi aprind culoarea

semafoarele rămân neschimbate

pentru bărbaţi e schimbarea la faţă

au privirea intensă şi bulversată:

„iat-o pe femeia visurilor mele”

stau în drum dezorientaţi

uită încotro se duc precum ochiurile

unii se întorc pe faţă alţii pe dos

 

Ea nu observă nimic şi totuşi

nimic nu piere neobservat

are pasul fluid spiritul curgător

trece prin viaţă

lăsând viaţa să treacă prin ea

după încă o zi de lucru

la pânza ei nesfârşită

desface noaptea ceea ce a făcut ziua

 

Poate că odiseea ei

este să fie o penelopă anonimă

regina unei insule pustii fără de ulise

o amarantă neştiută

dintr-un veac de singurătate

 

căci şi Amaranta lui Marquez îşi ţesea linţoliul

dar ea nu aştepta pe nimeni

şi nu avea nici un peţitor

ea îşi ţesea de fapt singurătatea

mai apoi moartea

fiindcă se hotărî ca

odată cu ultima împunsătură

la cea mai frumoasă broderie

pe care a făcut-o vreodată o femeie

să îşi anunţe sfârşitul

se întâmplă înainte de căderea serii

şi la ea s-ar fi zis că

noaptea desfăcea ce lucra ziua

însă doar la început

 

cum nimeni nu îşi doreşte să stea

într-o sală de aşteptare

Cea neavută

locuieşte într-o chilie

 

acolo unde singurătatea alege

cu înţelepciune

să devină solitudine

 

5 dec 2012

 

 

 

 

Răscruce

Pornisem din casă

cu gândul să o iau pe un drum

deja stabilit în minte

 

Ca să ajung în acel loc

puteam la fel de bine

să o iau pe un alt drum

Erau drumuri oarecum paralele

şi nu îmi afecta timpul

cred că nici mersul

poate că nici memoria

 

L-am ales pe cel de-al doilea

presimţind parcă o întâmplare

Fiind convinsă că doar aşa

voi afla ce aş fi putut pierde

 

Am fost atentă la fiece detaliu

mergând pe al doilea drum

Pe primul nu aş fi fost atentă

obişnuită cu el

 

Nu s-a întâmplat nimic

care să-mi schimbe viaţa

Nu s-a-ntâmplat să-mi schimbe

nici măcar ziua

 

De atunci mă gândesc că

nu voi şti niciodată ce am pierdut

nealegând primul drum

 

Fiecare a doua alegere

ne face să o pierdem pe prima

 

Şi invers

 

Şi tot aşa

 

Până ajungi să renunţi la orice parcurs

Să-ţi dai drumul oricui îl vrea

 

6 dec 2012

 

 

 

 

La geam

Nouă decembrie.

Mă uit cum cade

prima zăpadă

parcă împinsă de cineva.

 

Prima zăpadă pe anul trecut

a căzut

la sfârşitul lui ianuarie.

Tot anul ăsta.

 

E ceva cu anul ăsta.

 

Ce de beteală pe metru pătrat.

A început forfota

viaţa zornăie zglobie şi zeloasă

anunţând Ziua-Z.

 

Lumea se pregăteşte asiduu

pentru Luna Cavourilor.

 

Un om trece pe stradă

cu un abajur în jurul gâtului

ca un câine

să nu-şi roadă plăgile

să nu-şi lingă rănile.

 

Mă uit la geam

pe mine mă uit.

 

9 dec 2012

 

 

 

 

Zăpada cu piciorul în ghips

o zăpadă a căzut

şi s-a lovit

s-a fracturat de asfalt

 

acum nu mai poate merge

toată iarna

decât în cârje

 

13 dec 2012

 

 

 

 

Căci un Crăciun

Dragă Moşule,

eu în fiecare an, de când mă ştiu

şi de când am învăţat să scriu,

mi-am dorit un căţeluş

cu care să mă joc,

să-mi aducă infinit noroc,

să-i dau să pape, să-i zâmbesc,

să-i spun din suflet că-l iubesc,

să-l ţin în braţe pe săturate,

să-mi dea emoţii multe porţii,

să ne plimbăm, să alergăm,

să-mi explice ce nu am

să zic şi eu ca el ham-ham.

Să am şi eu pe cineva

cu care să împart graham.

Cu lăbuţe-albinuţe,

cu năsuc-bursuc

şi botic umed pe care să-l usuc

ca să nu fie nevoie de antibiotic,

să îl feresc de tremurici ori de purici,

prin administrare de pupici,

să dea tare din codiţă când îi fac băiţă.

Pe scurt, un căţeluş

cu care să mă dau pe derdeluş.

Şi în orice caz să nu fie de pluş.

Fiindcă de pluş am şi nu zice ham.

Moşule, eu nu mai pot

aşteptarea-mi face poc !

Îmi vine aşa să latru până la ora patru,

cu lătrături triste şi lăcrimioare în batiste.

Chiar şi brăduţu’ a început să-mi zică cuţu.

Aşa că te rog, moş-moş,

eu asta îmi doresc în coş.

Un labrador retriever crem

mic cam cât un ghem.

Sau poate să fie şi cacao cu lapte

când e noapte,

adică de culoarea bej când vine valvârtej

spre mine, cu orice prilej.

Acum, de acest Crăciun, mă gândesc

că căţeluşul meu dorit a crescut

şi s-a făcut căţel, pe unde-o mai fi el...

Nici eu nu mai sunt atât de mică...

Dar asta nu mă face să vreau

o pisică.

 

Poate totuşi dacă deschid acum,

voi găsi la uşă o căţeluşă.

 

De nu, voi veni chiar eu

la tine în Lapo*nia

şi voi afla Ţinutul Labradoria.

 

Căci un vis am eu în dar:

să fac din căţeluşi Cercul Polar.

 

24 dec 2012         

 

 

 

 

Iubire

omul acesta e locul în care îmi întâlnesc

toate îmbrățişările

el pune iubire în răsad de silabe

cuvintele ajung la maturitate copii

dă spuma nopților la o parte

şi ia ziua din mine

eu fierb cu sete

întunericul din coşul pieptului

se topeşte-n lumină cubică

el mă plămădeşte din ceea ce sunt

în stare de suflet

 

îi povestesc viața mea

în timp ce devine a lui

viața ca un cuier

în care stau agățate traume

de diferite mărimi, de diferite culori

de diferite texturi

 

îmi spune să mă întorc în trecut

să îmbrac pe rând fiecare haină

 

cu fiecare nasture încheiat

mă deschid tot mai mult

 

îmi amintesc colțurile casei din copilărie

în care stăteam singură şi plângeam

îmi amintesc colțurile casei din adolescență

în care stăteam singură şi plângeam

îmi amintesc colțurile caselor din tinerețe

în care stăteam singură şi plângeam

 

îmi spune să merg

în toate colțurile în care am stat

şi să nu mă mai las singură

să mă iau de mână, să mă țin în brațe

să mă iubesc

 

vocea lui e ca o pâine caldă

el face pâine de casă cu semințe de dragoste

şi dragostea creşte

nu mai dă înapoi 

din miez îmi vorbeşte cuvântul acasă

 

în fiecare zi mă întorc în urmă cu o zi

să fiu cu mine

dacă sunt la jumătatea vieții

când voi fi la începutul ei se va sfârşi

dacă sunt la jumătatea iubirii

capătul e singurul început

 

închid ochii şi el îmi deschide al treilea ochi

 

omul acesta în care cred

aşa cum crezi în ceea ce ştii că nu există

 

5 ian 2013

 

 

 

 

Copilul din burta soarelui

Copilul din burta soarelui,

dacă te gândeşti,

are numele Oare

şi răsare de câte ori vrei

să-i pui această întrebare.

 

Oare, pot să ajung acolo

unde mi-am propus

când eram mare?

 

Oare, tot ce citesc în ziare

nu mă face

să-mi ies din tipare?

 

Oare, timpul petrecut

prin calendare

nu e un fel de închisoare?

 

Oare, când merg

la culcare

ating o împăcare?

 

Oare, câte litere

din numele meu

se regăsesc în soare? 

 

13 ian 2013

 

 

 

 

Înapoi la argument

Într-o emisiune

HRP, reformulând

vorba cațavencilor,

a spus: 

„Avem o viață.

Cum procedăm?”

 

Se întâmpla în

Muzeul de Artă

Veche Apuseană,

când un glas venit

din anii 354-430

spuse:

 

Iubește și fă ce vrei

 

15 ian 2013

 

 

 

 

Eter

scriu pe cărbuni cu trupul încins de zile

fără durere simt cum mi se desprinde chipul

nici un os nu mai rămâne-n picioare

nici o linie de hotar nu mai trece prin palmă

fiecare deget îşi găseşte următoarea amprentă

inima e transplantată în memoria altcuiva

 

plec pe negândite dintr-un corp în altul

ajung să las în urmă ce găsesc înainte

tainele lumii nu se ascund în izvoare

cunoaşterea e ca respiraţia născutului

ce ştie rostul până devine conştient

şi uită că viaţa de aici vine de dincolo

 

o particulă de eter trece prin faţa ochilor

 

miliarde infinite de particule văd, orbesc

 

vieţuiesc în lumi invizibile şi supravieţuiesc

 

ca un cântec fără note, ca o carte fără litere

 

ca al cincilea element din care sunt făcute

 

şi desfăcute corpurile noastre cereşti

 

25 feb 2013

 

 

 

 

Aşa merg lucrurile

cum se scurge

din încheietura lumii

un gând roşu

ca o sinucidere

 

tot aşa

cu cealaltă mână

cuţitul împlântă

inimile rămase

 

12 mar 2013

 

 

 

 

De ieri

pe o rază de

trei sute de mii

de kilometri

nu există

nici un om

 

nici lumină

nu există

 

întunericul

se propagă

cu viteza ei

 

13 mar 2013

 

 

 

 

Fraze

Simt nevoia să fac

din cele două fraze

întâlnite azi-noapte,

într-un roman, un poem.

 

Asta mă face să cred

că fiecare poem

pe care îl aştept de la mine

se află în romanul altcuiva:

 

Încă o zi

în care nu ştia nimic

despre el însuşi,

în care

se mai de-cunoştea

cu o treaptă

şi se îndepărta

de o esenţă

mereu întrevăzută

care nu apărea niciodată.

 

Ceilalţi păreau atât de siguri pe ei,

atât de concentraţi-pe-ceea-ce-vor-să-facă.

 

1 apr 2013

 

 

 

 

Fata din capitolul minus 7

avea părul incolor

un ochi negru şi unul alb

cearcănele îi ajungeau până la glezne

tivul pleoapelor era descusut

din pricina asta genele

se tot deşirau, cădeau

alunecau spre centrul pământului

acopereau toate supra-feţele

toate supravisele şi suprarealităţile

(îi plăcea să picteze suprarealist)

 

purta o cămaşă de forţă

braţele ei amorţiseră

îmbrăţişându-se forţat

 

de-asta o aduseseră acolo

să se îmbrăţişeze

 

o aduseseră cei apropiaţi

cei care n-o îmbrăţişaseră niciodată

din ziua în care apăruse pe lume

în faţa unei femei şi a unui bărbat

pe care i-a întrebat: voi cine sunteţi?

şi unde m-aţi adus?

 

trecuseră nişte ani

sau poate nişte veacuri

dar ea rămânea la fel de tânără

şi de antică

tânjea după locul din care fusese smulsă:

oare ce mai face planeta mea genuină?

 

speranţa moare prima

ea însă mai poate supra-vieţui

planeta ei va trece cel mai aproape de pământ

peste un timp pe care nimeni nu-l putea prezice

 

femeia şi bărbatul nu aveau să înţeleagă

ce înseamnă să aduci pe lume un copil

ca să-l duci pe fundul lumii

 

4 apr 2013

 

 

 

 

Reflexie

există într-un moment al zilei

ori dacă nu, al vieţii

 

o rază atât de luminoasă

încât devine sonoră

 

şi nu oricine o poate

vedea ori auzi

 

dar oricine o poate auzi

o poate vedea

 

toate lumi(ni)le

se răsfrâng înăuntru

 

dacă nu te întorci

în mediul din care ai venit

 

există în fiecare moment al zilei

ori dacă nu, al nopţii

 

vederea auzirii

auzirea vederii

 

întoarcerea conştiinţei

asupra ei însăşi

 

6 apr 2013

 

 

 

 

Poemul neliniştirii

nimeni nu poate fi înţeles

cu propria lui înţelegere

de aceea mă gândesc că

nimeni nu înţelege pe nimeni

raţiunea celorlalţi e doar o impresie

trăirile personale adunate într-o fiinţă

stabilesc fiecare impresie despre alte fiinţe

 

nimic nu poate fi văzut doar cu simţul văzului

obiectul pe care-l privesc

e obiectul pe care-l percep

în irealitatea imediată

de sine-stătătorul e preluat de mine-mergătorul

obiectul static în timp ce-l fixez

călătoreşte odată cu mintea

îi imprim imagini, îi modific memoria

îi impregnez povestea propriei vieţi

 

lucrurile sunt aproape oameni

când

lucrurile sunt aproape de oameni

 

ceea ce acţionează din interiorul unei fiinţe

reacţionează simultan în interiorul unui lucru

 

doi oameni diferiţi beau apă dintr-un pahar identic

paharul are transparenţa gândirii

lichidul are gustul momentului

 

doi oameni vor fi întotdeauna diferiţi

asemenea gândurilor

iar apa nu este aceeaşi de la un moment la altul

nici paharele din aceeaşi serie nu sunt identice

cum nici oamenii din aceeaşi specie

 

tot ce e făcut să semene e menit să difere

să capete atâtea puncte de vedere

câte întâmplări încarnate există

 

ceea ce vezi în faţa ochilor

este ceea ce simţi în spatele inimii

 

orice fapt e influenţat de reflexia omului

fiindcă

realitatea reprezintă conţinutul conştiinţei

 

dar cum e realitatea în singura ei realitate

şi nu în multitudinea fiecăruia?

 

până şi această întrebare

cum este ea de fapt?

 

cum este de fapt pessoa *

lui Fernando Pessoa?

 

cât de diferit se simţea faţă de sine

diversificându-se până la zeci

şi până dincolo de orice nume-re?

în Alberto Caeiro, Ricardo Reis

Álvaro de Campos, Bernardo Soares

sau în Fernando Pessoa însuşi

 

unde au trăit el şi heteronimii lui?

în irealitatea vieţii

sau în realitatea plăsmuirilor?

 

7 apr 2013 (titlu preluat după „Cartea neliniștirii”, Fernando Pessoa) 
(
*„pessoa” = „persoană” în portugheză, cu trimitere la „persona” latină care desemna masca în teatrul antic)

 

 

 

 

Acrostih

Ecorşant precum spectrul nemuririi

Mântuitorul unei lumi a lucidităţii

Imersat în marea noapte a gândirii

Luând cu sine crucea realităţii

 

C

I

O

R

A

N

 

27 mar 2013

 

 

 

 

Acrostih II

Exerciţii de admiraţie pentru Cartea amăgirilor

Mărturisiri şi anateme sfidând Demiurgul cel rău

Ispita de a exista într-un Tratat de descompunere

Lacrimi şi sfinţi şi Razne dintr-un Îndreptar pătimaş

 

Căderea în timp sunt, Pe culmile disperării urc

Istorie şi utopie văd în Schimbarea la faţă a României

Occidentul trăieşte în Silogismele amărăciunii

Revelaţiile durerii le-ncerc într-o ultimă Sfârtecare

Amurgul gândurilor e în Ţara mea grăind Despre

Neajunsul de a te fi născut

 

8 apr 2013 (102 ani de la naşterea lui E.C.)
Notă: cu excepţia luiOccident, un capitol dinSilogismele amărăciunii, toate celelalte 19 sunt titluri de cărţi scrise de Emil Cioran.

 

 

 

 

Exerciţii de imaginaţie

În fiecare an de opt aprilie

Îmi imaginez că-i scriu lui Cioran

Cel mai frumos acrostih

Ori cel mai genial aforism

 

În fiecare an de opt aprilie

Îmi imaginez că Emil Cioran

Se mai naşte o dată

Renăscut de mine

 

În fiecare zi de opt aprilie

Îmi imaginez că Emil Cioran

Îmi dictează opera neterminată

Şi în fiecare zi îmi imaginez

Că e opt aprilie

 

O sută doi ani are Cioran

De când s-a născut

Şi de când trăieşte

În mansarda lumii

 

Peste câteva zile e şi ziua mea

Tare aş fi vrut să mă nasc

În acelaşi gând cu Emil Cioran

Şi să fiu Nia Damian

 

8 apr 2013

 

 

 

 

Mansardă cu vedere spre Cioran

Dacă aş avea o mansardă

I-aş închiria-o numai lui Cioran

Fără nici un ban

I-aş cere poate în schimb

Să întindă mâna şi să-mi ia din cer

Un revolver

Să înalţe braţul şi să ia din Univers

Ultimul vers

 

8 apr 2013

 

 

 

 

Zborul coliviei

astăzi oamenii apropiaţi

mi-au dat de ştire că e ziua mea

 

dar eu gândesc că dacă ceva e al tău

poţi face ce vrei cu el

 

probabil ceilalţi născuţi în aceeaşi zi

au luat şi partea mea

 

acum că s-a făcut noapte

e rândul meu

 

o bufniţă îmi strigă la fereastră

happy birthnight

 

19 apr 2013

 

 

 

 

Unde eşti şi ce trăieşti

în vis sunt tot mai aproape

de un plasture de realitate

 

când vorbim

nu spunem nimic

lucrurile importante

rămân în adâncuri

pe fiecare parte

a fiecărui cuvânt

se şlefuieşte tăcerea

ca un diamant

pierdut în mine

în minele de cărbuni

în tinele de piatră

 

mă uit la ceas

şi el se uită la mine

uneori mă fixează

îmi opreşte timpul

la ora exactă

nu ştiu ce zi din ce lună e

unde sunt şi ce trăiesc

nu ştiu nimic

despre nici o dorinţă

mi-e cald de tine

dorul s-a topit

pe sub haine

pe sub ţesătura din taine

 

poate stăm într-o zi de vorbă

într-un lan de grâu

poate stăm într-o zi de veghe

într-un lan de secară

până atunci

dacă va fi vreodată

îţi spun

ceea ce ai aşteptat dintotdeauna

ceea ce nu poţi auzi

decât pe căi nebănuite

 

am trecut printr-o schimbare

am tot trecut

până am rămas în sâmburele ei

de aceea ne-am întâlnit

ca odată să fim într-un lan

dar până atunci

orice s-ar întâmpla în jur

trebuie să priveşti doar în tine

acolo e totul

 

acolo privesc şi eu

 

chiar dacă totul e inutil

 

 

 

 

 

Desfacerea lumii

Cândva aici era un univers

Dacă mergeai prin el

Dădeai de o planetă

Pe planetă te împiedicai de oameni

Iar oamenii se-mpiedicau de ei înşişi

Toate obstacolele adevărate

Nemaiavând nici un rost pe lumea asta

S-au retras în lumea lor

 

Cândva pe aici trecea un drum

Oamenii îl urmăreau cu privirea cum trece

În fiecare zi făceau asta

Până într-o noapte

Când numai ochii întorşi înspre interior

Au mai putut vedea drumul

 

Cândva pe deasupra răsărea un soare

Acum de la înălţimea aceea

O stâncă apune Se desface în pietre

 

Pietrele           Pietrele           Pietrele

Cad                Cad                 Cad

Şi cad             Şi cad             Şi cad

Fără                Fără                Fără

Început           Început            Început

Şi fără             Şi fără             Şi fără

Final                Final                Final

 

Nu mai sunt drumuri care să le oprească

Nici oameni cu ochii lăuntrici

Cândva nici nu se va crede c-au fost

 

30 apr 2013

 

 

 

 

Nimic II

dacă azi se preface-n ieri

şi unde ai fost în nicăieri

atunci nu rămâne să zic

decât nimic după nimic

 

11 mai 2013

 

 

 

 

Cel mai bine

cel mai bine e

 

să respiri

şi atât

 

să priveşti

şi atât

 

să exişti

şi atât

 

iar într-o zi

 

să mori

şi atât

 

19 mai 2013

 

 

 

 

Vin

am zis că mă las de poezie

şi poezia s-a dus la altcineva

care s-a lăsat de băutură

orice viciu nu poate fi înlocuit

decât cu un alt viciu

 

cineva se lasă de băut

tot atât cât altcineva se lasă de scris

mai devreme sau mai târziu

ne întoarcem la ceea ce suntem

 

oricât aş merge sau oricât aş sta

nu pot să-mi găsesc locul

ceva mă atrage în afara corpului

înăuntrul unui câmp vizual

pe care cresc spice de euri

mă culeg mă reculeg

neştiind ce fac cine sunt

 

oricât noroc de-aş avea mi se ia

nu pot să prind firul ce atârnă de viaţă

nu poţi să-ţi câştigi existenţa

dacă existenţa nu e un câştig

o mare pierdere simt

cu fiecare om care mă priveşte

 

locul meu e acolo

unde nu-mi găsesc niciodată umbra

călcată pe stomac

vomitată de lumină

 

nu mai aştept semne mici

de la ceilalţi

ca să ştiu că exist

 

mă întorc la ceea ce sunt

 

sunt claustrofobă

mă sufocă spaţiile mici

sentimentele mici

 

1 iulie 2013

 

 

 

 

Un om norocos

Sunt un vierme de mătase.

După ce am ciuruit o vreme frunza dudului,

mă opresc din mestecat şi,

într-o linişte de catedrală,

încep să mă înfăşor în fire de mătase,

făcând gogoaşa.

Ea devine carcera mea,

mormântul meu.

 

Opera viermilor de mătase

echivalează de aceea cu o sinucidere.

 

Aşa ar trebui să fie adevărata artă.

 

Un vierme de mătase pune opera lui

deasupra vieţii lui.

Viaţa lui nu are decât un sens:

să creeze coconul în care moare.

Opera lui este chiar mormântul lui.

 

Ce artist mai are acest curaj,

de a săvârși o singură operă

şi anume propriul mormânt?

 

lui Octavian Paler, 2 iulie 2013 (după un fragment din romanul „Un om norocos”)

 

 

 

 

Eclipse

E timpul

luna plină naşte

un alt pământ

în jurul căruia se învârte

pe care îl alăptează

cu raze de lună

 

Pământul acesta

fără lună

cade în râpa soarelui

 

Nici un sunet despre

partea ei întunecată

aşa cum se auzea odată

 

I’ve been mad for fucking years

Absolutely years

Been over the edge for yonks

Been working me buns off for bands

 

Ive always been mad

I know Ive been mad

Like the most of us have

Very hard to explain why youre mad

Even if youre not mad

 

Merg în partea asta de lume

ocolind cealaltă parte de lume

Zbor cu eclipse totale pe umeri

parţiale aripi

în stânga stângii în dreapta dreptei

Bat câmpii cu nişte noeme

sângerând din tâmple

Mă târăsc printre dileme

răni ancestrale celulare

cu mintea pe mine călcând

Aştept un nou pământ

aştept un nou cuvânt

care să nu fie la început

Mă descompun în soare

în două mii de note false

În lumină cresc tumori

tu mori eu mor

 

Pink Floyd

de ce m-ai părăsit?

 

 

All that you touch
And all that you see
All that you taste
All you feel
And all that you love
And all that you hate
All you distrust
All you save
And all that you give
And all that you deal

And all that you buy
beg, borrow or steal

And all you create
And all you destroy
And all that you do
And all that you say
And all that you eat
And everyone you meet
And all that you slight
And everyone you fight
And all that is now
And all that is gone
And all thats to come
And everything under the sun is in tune
But the sun is eclipsed by the moon

 


There is no dark side of the moon really

Matter of fact its all dark

 

5 iul 2013

 

 

 

 

Zen

contemplaţia mea mistică

meditaţia mea filozofică

iluminarea mea interioară

 

urmează

modelul clopoţelului zen

fără limbă

 

13 iul 2013

 

 

 

 

Între ceva şi altceva

dacă mă ridic şi merg

nu e pentru că mă ridic nu e fiindcă merg

e doar pentru a crea iluzia între ceva şi altceva

 

acolo unde se ajunge mergând

se poate ajunge aproape în acelaşi fel stând

totul e în mintea lui mergând şi stând

 

adevărul şi închipuirea pot fi aceleaşi

realitatea e numai ceea ce se poate măsura

de la primul până la ultimul pas

 

întotdeauna există un echilibru între extreme

între disperare şi pasivitate între iluzie şi luciditate

câtă disperare poate convieţui într-un om pasiv

 

locul final seamănă cu locul iniţial

peste un timp va veni alt timp

care îl va culege pe cel crescut înainte

 

iubirea e ceva ce apare o dată în viaţă

dar dispare de mai multe ori

în zona în care devine altceva

 

dacă mă ridic şi merg să caut acel ceva

o lege îmi spune că voi găsi altceva

şi că pot ajunge în acelaşi punct nefăcând nimic

 

atunci când respiraţiile nu se între-pătrund

nici o adâncime nu-şi poate întâlni suprafaţa

abatorul cinci e locul unde se sacrifică cifra 2

 

aşa merg lucrurile

a spus-o Vonnegut de 105 ori în cartea lui

şi de câte ori o spunea murea cineva

 

14 aug 2013

 

 

 


Sec

secunda respinge minutul

abandonat de oră

ziua cade în faţa timpului

pe gene s-a aşezat praful

de când n-am mai deschis ochii

ca să-ţi fac loc în ei

 

15 aug 2013

 

 

 

 

Mereu

privesc cu un aer naiv cum

din trup se iscă un rogvaiv

se prelinge pe încheietura mâinilor

până la coate până la glezne

dincolo de rima cuvântului poate

cuţitul îşi mestecă obosit lama

mentolată

o ceapă plânge când e tăiată

în bucătărie aterizează printre pahare

farfurii zburătoare

un gândac intră pe geam

îmi spune că a fugit

din metamorfoza lui kafka

în care a stat o sută unu ani

aşteptând să-mi intre pe geam

îmi spune îmi tace îmi apune

mă îndrăgostesc de gândac

apoi el îmi mărturiseşte

că mă iubeşte dintr-o poezie

pe care am scris-o acum

şapte mii de ani

sau o mie

pe când aveam aripi de iasomie

ploaia se îneacă

la picioarele mele

salvând o treaptă

peste nouă luni

şi nouă sori

se naşte un curcubeu

numit mereu

 

17 aug 2013

 

 

 

 

Trecător

el trece

îmbrăcat mai ales în negru

prin închipuirile mele

 

într-o zi

priveşte în ochii mei închipuiţi

apoi dispare

 

undeva

în înaltul lui undeva în altul

 

dispar şi eu

într-o fantasmă nevăzut de mare

 

uneori îi vorbesc fără să mă ascult

 

ca şi cum numai cuvintele negândite

nu sunt închipuite

 

21 aug 2013

 

 

 

 

Sinuciderea poemelor

când un poem se sinucide

nu se ucide pe el însuşi

ci pe acela care rămâne

 

ci pe acela care l-a scris

 

21 aug 2013

 

 

 

 

Nimic III

există o vorbă care spune

că nimic nu e întâmplător

dacă se referă la nimic

atunci nu e întâmplător

 

21 aug 2013

 

 

 

 

Anexă

cu toată lumea asta mică

ce greu se poate ajunge la altă fiinţă

poate tocmai pentru că e atât de strâmt

orice sentiment pe lume

şi nu te poţi mişca

fără să rupi sau să strici ceva

şi chiar fiinţa din faţa ta e o strâmtoare

şi te strecori prin ea

până se cerne eul şi se separă de eu

ea de el el de tine tu de el

eu tu mine tine meu tău

totul se cerne de la sine

sinele văzut se separă de cel nevăzut

spaimele cu chip de cele fără chip

impur de pur

infinit de finit

poveste de veste

se cerne totul de tot

aşa cum se cerne laptele praf

până nu mai rămâne nimic

 

21 aug 2013

 

 

 

 

Sâmbătă

sâmbăta vine încet

după cinci ani vine încet sâmbătă

 

cineva mă scoate din casă

trotuarul te aşază în faţa mea

autobuzul vine

şi pleacă mai împovărat cu nişte oameni

 

ceva e mai tulburător decât înainte

străzile curg amestecate

sub paşii mei tulburi

 

amintirea degetelor tale

pe lobul urechii mele

atârnă ca cerceii

în formă de cruce

 

încă o răstignire încă o mântuire

aproape duminică în ochii tăi

 

24 aug 2013

 

 

 

 

Miercuri

ochii tăi erau în pământ

trupul tău călcând peste ei

să nu mai vadă să nu mai vadă

 

tristeţea bărbii tale

înnegrea drumul până la mine

doi metri ne despărţeau

şi ne apropiau

 

până nu mai rămânea nici un milimetru

nici o fiinţă

 

până ştiam că sâmbătă şi miercuri nu s-au petrecut

cu noi

 

28 aug 2013

 

 

 

 

Parabola dorinţei

Zilele trecute am văzut Secretul

Deşi puteam să citesc cartea

Am ales varianta mai simplă

Secretul spune că orice variantă vei alege

Va fi simplă

De-acum depinde numai de mine

Ca să am tot ce-mi doresc

Eu şi milioanele de oameni

Care deţin Secretul

 

Totul constă în Legea Atracţiei

Cea mai puternică Lege din Univers

 

Vei deveni ceea ce gândeşti

 

Sunt oameni săraci care au devenit bogaţi

Doar fiindcă au gândit

Sunt oameni care s-au vindecat de boli incurabile

Fiindcă şi-au imaginat că sunt sănătoşi

Şi oameni care şi-au întâlnit jumătatea

Pentru că i-au făcut loc egal în mintea lor

Sunt oameni fericiţi pentru că şi-au dorit să fie fericiţi

De-acum depinde numai de mine

Ca să am ce-mi doresc

 

cât mi-aş dori Plânsul lui Nietzsche

lângă al meu

 

7 sep 2013

 

 

 

 

Colecţionarul de cuvinte

de la sfârșit am ştiut că o să fac asta

în fond eu nu fac decât să adun cuvinte

să le iau de pe unde umblă ele

aşa prin mintea pământului

să le despart de cine le însoţeşte

iubeşte urăşte

să le aduc împreună cu alte cuvinte

iubitoare urâtoare

şi să le aşez într-un rând

într-o poezie în care n-au mai fost

deşi totul a mai fost

dar poate că a fost invers

poate că poezia asta începe de la sfârşit

 

10 sep 2013

 

 

 

 

O îmbrăţişare reuşită

Cumva o linişte m-a cuprins azi

ca o îmbrăţişare

Nici o zbatere

nu m-a luat vreodată în braţe

nici un strigăt

M-am întrebat adeseori

de ce avem nevoie de alte braţe

ca să ne cuprindem fiinţa

A fost o vreme când

fiinţa mea cuprindea totul

Apoi m-am ataşat de nişte braţe

Sunt guri care spun

să nu te ataşezi prea mult de ceva

fiindcă vei pierde

Astfel mi-am pierdut braţele

Sunt guri care nu spun nimic

îţi lasă doar impresia că

te aşteaptă într-o zi o regăsire

Uneori când mă uit în ieri

simt că ştiu ceva ce nu pot afla

Alteori e bine în braţele lui azi

 

15 sep 2013

 

 

 

 

Balada morţii subite

de câte ori ies din casă

mă întreb dacă voi scăpa cu bine din jungla de afară

 

din pragul uşii îmi iau adio de la Bruno

 

de câte ori rămân în casă

mă întreb dacă mă pot baricada de răul nestăvilit al lumii

din înapoia uşii îmi iau putere de la Bruno

 

de câte ori mă uit la o fotografie cu mine

mă întreb, mă tot întreb dacă voi revedea omul

 

viaţa e o baladă

orice om care trăieşte este un erou

 

17 sep 2013

 

 

 

 

Până când

încă o pagină s-a încheiat

să deschid alta până când

 

până când ochii

uşile, ferestrele, porţile

muzeele, teatrele

cinematografele

bibliotecile, cărţile

parantezele, cercurile

spaţiile, clădirile

capacele, borcanele

cutiile, sertarele

valizele, drumurile

societăţile, lumile

o casă, o curte, un port

aripi, guri, tăceri

televizoare, radiouri

telefoane, interfoane

calculatoare

site-uri, bloguri

căile de comunicare

căile de comunicație

pianele, culorile

florile, fiinţele

posibilităţile

cerurile, pământurile

apele, gazele, luminile

 

nu se vor închide de tot

 

19 sep 2013

 

 

.